Prefectul de Covasna cere anchetă după arborarea unor drapele de doliu pe case, de 1 Decembrie

Publicat: 02 12. 2014, 19:01

Prefectul Marius Popica a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că de Ziua Națională, la Târgu Secuiesc au fost arborate cinci steaguri de doliu pe case.

„Sunt foarte trist pentru ceea ce s-a întâmplat la Târgu Secuiesc, a fost un gest extrem al unor oameni care, după părerea mea, nu reprezintă nici modul de gândire sau modul de manifestare al populației maghiare și nici nu face onoare maghiarilor din zonă sau din țară ceea ce au făcut ei. Până la urmă, este o țară liberă, trebuie să învățăm că trăim într-o democrație, avem și drepturi, dar avem și obligații. Lumea uită de obligații și până la urmă obligația de a respecta legea și de a-l respecta pe cel de lângă tine este cea mai importantă. Un astfel de gest nu este normal, iar dacă dăm o amploare mare acestui lucru, nu facem altceva decât să îi promovăm pe ei”, a declarat prefectul Marius Popica.

El a spus că a cerut o anchetă în acest caz și că vor fi identificate persoanele care au arborat steaguri de doliu pe case, ele urmând să fie sancționate în funcție de rezultatul anchetei pe care Prefectura a solicitat-o Primăriei Târgu Secuiesc și Poliției.