Premieră la Cluj cu proiectul „Copil iubit la bord”: Polițiștii vor verifica cum sunt montate scaunele pentru copii din mașini

Publicat: 22 10. 2019, 14:00

Șeful Biroului pentru Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în cadrul proiectului „Copil iubit la bord” vor avea loc instruiri practice în care polițiștii vor învăța cum se montează un scaun auto în mașină sau cum se prinde corect un copil într-un astfel de scaun.

„La nivelul județului Cluj se va derula, timp de un an, începând cu luna noiembrie, un plan de acțiuni, în premieră națională, în cadrul proiectului

Erika Bărăgan, reprezentant al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), a declarat la rândul său că este vorba despre primul proiect integrat din România care privește prevenirea accidentelor rutiere soldate cu victime copii.

„800 de copii au fost implicați în accidente rutiere în Cluj în perioada 2015-2016, constatându-se că jumătate dintre cei care erau în mașini nu purtau centuri de siguranță. Potrivit unor studii, realizate în 2014 și 2018, peste 20% dintre copiii din Cluj-Napoca observați în trafic nu purtau niciun fel de sistem de siguranță, jumătate dintre aceștia nefiind așezați corespunzător în scaune sau scoici în funcție de înălțime, vârstă și greutate. S-a mai constatat că doar 15% dintre șoferi și-au așezat copiii sub 4 ani cu spatele la direcția de mers, așa cum este standardul european, poziție care scade riscul de rănire în caz de accident rutier cu 90%”, a spus Bărăgan.

Directorul de dezvoltare din Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Câmpean, a subliniat că municipalitatea, care este partener în acest proiect, va încerca să găsească soluții pentru finanțarea unor măsuri, cum ar fi vouchere care să faciliteze achiziționarea de scaune auto pentru copil de către familiile cu venituri reduse sau facilitarea construirii unei platforme prin intermediul căreia clujenii să facă schimb de astfel de scaune pentru copii, scopul fiind creșterea siguranței copiilor în trafic.

Proiectul integrat „Copil iubit la bord” este implementat de ISJ Cluj, Poliția Rutieră și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, dar și de Primăria Cluj-Napoca, prin Poliția Locală.

Foto: Pixabay