Premierul anunță o posibilă sesiune extraordinară a Parlamentului pentru desființarea pensiilor speciale

Publicat: 06 01. 2020, 22:33

„Poziția față de pensiile speciale nu o modificăm. Avem un proiect de lege care a fost aprobat de Comisia de muncă a Camerei Deputaților și am discutat astăzi inclusiv posibilitatea de a convoca o sesiune extraordinară pentru adoptare care prevede desființarea pensiilor specialer, evident că mai puțin pensiilor speciale pentru cadrelre militare”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.

Deși apărea pe ordinea de zi, Camera Deputaților nu a dezbătut în ședința de plen de pe 18 decembrie proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de angajați la stat. Forul legislativ, decizional în acest caz, a avut pe ordinea de zi proiectul care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat pe 17 decembrie un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționari publici cu statul special, funcționari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic și consular al României, membrilor Curții Constituționale și a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Dezbaterile au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate. Acesta a criticat inițiativele legislative ale PNL și USR și a declarat în timpul dezbaterilor că „ori toți suntem speciali, ori niciunul nu este special”.

Pe de altă parte, PSD se opune „categoric” eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi și a anunțat că va vota împotrivă acestui amendament la ședința de plen, potrivit unui comunicat semnat de Marcel Ciolacu. PSD mai transmite că Solomon nu a avut mandat să depună un astfel de amendament.

Ulterior, Adrian Solomon a explicat că decizia eliminării tuturor indemnizațiilor speciale a fost luată în partid. Despre faptul că Marcel Ciolacu susține că nu a avut mandat să elimine indemnizațiile pentru sportivi și artiști, deputatul PSD a precizat că e posibil ca cei din conducere să nu știe legislația.