Preotul care ȘI-A DAT FOC în fața Catedralei Mântuirii Neamului: Sunt împotriva CORUPȚIEI din Biserică. IERARHII nu sunt EROII NEAMULUI

Publicat: 26 11. 2018, 15:13

Fostul preot din Cernavodă, George Ciulei, care și-a dat foc, duminică, în fața Catedralei Mântuirii Neamului, în timpul slujbei de sfințire, a mers luni, la Constanța, la un termen al procesului în care Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Fostul preot nu a vorbit cu IPS Teodosie, dar a declarat presei că mesajul pe care a vrut să-l transmită, prin gestul său de duminică, a fost unul împotriva abuzurilor și corupției din Biserică.

„Voi atrage atenția de fiecare dată pentru că nu pot fi de acord cu abuzurile existente și nu mă pot dezice de adevărul din mine. Am urmărit reacția Patriarhiei, prin purtătorul de cuvânt Bănescu (Vasile Bănescu – n.r.) și mi se pare lamentabil să spui că protestul pe care l-am făcut a fost împotriva eroilor neamului. Mesajul meu a fost unul ferm. Am spus că sunt împotriva corupției din Biserică și a abuzurilor pe care unii ierarhi le fac. Iar dacă în accepțiunea Patriarhiei, ierarhii aceștia sunt eroii neamului, atunci am înțeles poziția dânșilor”, a spus Ciulei, precizând că se gândește și la alte forme de protest, dar nu vrea să ia decizii pripite.

 

 

Întrebat ce i-ar transmite Arhiepiscopului Tomisului, George Ciulei a răspuns că ar vrea ca acesta să-și îndeplinească îndatoririle și să nu „mai săvârșească abuzuri”: „I-aș transmite să fie în primul rând om. Să se comporte așa cum se comportă un om, un creștin. Dacă este un părinte duhovnicesc, să își îndeplinească îndatoririle pe care le are. (…) Atitudinea Arhiepiscopiei este una mută. Sau a inculpatului Teodosie. Nu vorbește cu nimeni, nu vrea să dea nicio declarație, nu are nimic de spus. Până la urmă este dreptul lui să facă lucrul acesta. Însă pe linie bisericească ar trebui să comunice și să își revizuiască atitudinea față de preoții din subordine și să nu mai săvârșească abuzuri. Dubla măsură care se practică în biserică nu este în conformitate cu morala bisericii”.

 

 

 

George Ciulei a adăugat că, în urma gestului său de duminică, s-a ales numai cu un avertisment din partea Jandarmeriei.

Acesta și-a dat foc, duminică, în fața Catedralei Mântuirii Neamului, în timpul slujbei de sfințire, nemulțumit de faptul că i s-a luat dreptul de a sluji după ce a fost implicat într-un accident de mașină. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au precizat că bărbatul și-a scos geaca, sutana, și și-a dat foc, însă flăcările au fost stinse imediat. Bărbatul a fost condus la o secție de poliție, unde a ajuns și un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale deoarece a refuzat transportul la spital. Evenimentul s-a petrecut în zona unui hotel din apropierea lăcașului de cult, nu în incinta Catedralei Mântuirii Neamului.

Preotul este nemulțumit de reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, pentru că i-a fost luat dreptul de a sluji, după ce a fost implicat într-un accident de circulație în anul 2015, potrivit presei locale.

„Am avut un accident rutier în 2015 în județul Constanța. Am fost parte vătămată,” povestește preotul. „Făptuitorul a decedat. Arhiepiscopia Tomisului m-a suspendat, deși eram nevinovat. După care mi s-au cerut anumite foloase materiale ca să fiu repus în treaptă. Arhiepiscopia Tomisului mi-a transmis să plătesc ceva pentru Teodosie Ploieșteanu… Nu am vrut să plătesc, pentru că nu mi se pare normal și m-aș dezice de adevărul din mine, dacă aș face așa ceva. Adresându-mă Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Tomisului a luat o a doua măsură: mi s-a luat dreptul de a sluji în biserică.”

 

 

„Varianta dialogului este cea mai bună, dar un preot care ajunge în situația de a fi oprit de la slujire este cineva care a comis ceva ce-l împiedică să mai slujească. Nu toți oamenii, chiar dacă sunt preoți, reușesc să înțeleagă și să accepte că sunt vinovați de ceva. Dacă această persoană nu acceptă o sancțiune care i s-a dat, dacă se consideră nevinovată, poate să facă un demers către forul superior Sinodului Mitropolitan de la Constanța, are dreptul să facă acest lucru. A apela la astfel de metode de a atrage atenția asupra sa îl autodescalifică. Nu este firesc să comitem asemenea gesturi în fața unor oameni care au venit aici cu cele mai bune intenții, cu credință și cu respect pentru eroii României. Rămâne un gest regretabil care nu poate fi împiedicat de nimeni”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, la Antena 3.