Președinte CSM: Pensia de serviciu nu e privilegiu, ci o componentă a independenței magistratului

Publicat: 03 02. 2020, 15:19

Nicoleta Țînț a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, la finalul bilanțului Curții de Apel Cluj, că judecătorii trebuie să utilizeze toate pârghiile legale pentru a determina legiuitorul să renunțe la demersul de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților.

„Societatea trebuie să știe că judecătorii și procurorii au interdicții, incompatibilități, pentru că avem nevoie de judecători care să nu fie cu gândul la nimic altceva decât la dosarul pe care îl au în față. Iar când în mod abrupt ataci la maniera care a fost, cred că judecătorii trebuie să utilizăm toate pârghiile legale pentru a determina puterea legiuitoare să renunțe la acest demers. Legea de eliminare a pensiilor a fost adoptată, iar demersurile au fost de a explica tuturor că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu pentru magistrați, ci o componentă a independenței acestora”, a spus Țînț.

Aceasta a subliniat că magistrații așteaptă să vadă ce se va întâmpla la CCR și apoi vor stabili, în CSM, ce au de făcut.

„Dacă dispozițiile vor fi considerate neconstituționale și legea se va întoarce în Parlament, vom fi un partener de discuții. Dacă va intra în vigoare o vom respecta”, a precizat președintele CSM.
Nicoleta Țînț a participat, luni, la bilanțul Curții de Apel Cluj alături de Andrea Chiș, membru CSM, și de președintele instanței, Denisa Băldean.

Pensiile speciale au fost eliminate, în 28 ianuarie, în ședința Camerei Deputaților din Parlament, cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcand militarii și polițiștii. Inițiativa legislativă a fost adoptată de Cameră, în calitate de for decizional.