PREVENȚIE. Dezinfecție generală în Sectorul 2. Locurile aglomerate sunt curățate pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus

Publicat: 18 03. 2020, 21:56
Actualizat: 18 03. 2020, 22:31

Locurile de joacă, trotuarele, zonele pietonale intens circulate, stația de metrou și Piața Obor, au fost dezinfectate, în ultimele zile, de angajații Primăriei de sector.

Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a postat, pe pagina sa de Facebook, imagini de la acțiunile de dezinfecție, pe care le-a coordonat personal. Acesta a filmat momentele în care oamenii angajați de instituție, costumați în echipament de protecție, curăță cu dezinfectant toate zonele intens circulate.

Ultimul obiectiv a fost Piața Obor, cea mai mare din Capitală, care a fost igienizată după închiderea programului. „Este cea mai mare piață din România și este important ca cetățenii Sectorului 2 și nu numai, care vin aici, să-și facă cumpărăturile în cel mai sigur mod cu putiință”, a spus Dan Cristian Popescu, pe pagina sa de Facebook.