Prietena motociclistului înjunghiat după accidentul din Covasna a depus plângere pentru amenințare

Publicat: 19 08. 2014, 14:44
Actualizat: 28 09. 2018, 10:22

Șeful Poliției Județene Covasna, comisarul șef Ion Popa, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că o femeie în vârstă de 27 de ani a depus o plângere la Poliție pentru amenințare, împotriva unor autori necunoscuți.

Tânăra s-a aflat pe motocicletă alături de bărbatul de 28 de ani care a fost înjunghiat când se opriseră pentru a acorda ajutor unor persoane implicate într-un accident rutier produs în 10 august în localitatea Sânzieni și soldat cu moartea unui bărbat și rănirea unei fete și a unei femei.

„Femeia a depus ieri (luni – n.r.) o plângere pentru amenințare și urmează să facem cercetări”, a spus comisarul șef Popa.

Tânăra a susținut că a fost amenințată de localnici aflați la locul accidentului, pe care nu i-a putut identifica.

„Deci există un dosar legat de producerea accidentului în sine, un altul pentru tentativă de omor, iar acum, începând de luni, și pentru amenințare. Cercetările continuă”, a spus comisarul-șef Popa.

Șeful Poliției Covasna a precizat că acei patru bărbați care sunt cercetați în legătură cu înjunghierea motociclistului sunt rudele fetiței accidentate.

„Toți cei patru sunt cercetați pentru tentativă de omor, iar unul dintre ei a fost arestat preventiv. Am găsit și cuțitul cu care a fost înțepat motociclistul, l-am prezentat procurorului de caz. Polițiștii l-au audiat pe motociclistul agresat și pe prietena lui”, a spus comisarul-șef Popa.

El a menționat că, între timp, femeia de 44 de ani care a fost rănită în accident a fost transportată la un spital din Târgu Mureș.

Accidentul a avut loc în 10 august, în localitatea Sânzieni, și s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea unei fete și a unei femei.

Astfel, un bărbat de 37 de ani care conducea o motocicletă dinspre Târgu Secuiesc către Miercurea Ciuc a accidentat o fată de 11 ani care traversa neregulamentar, prin loc nepermis și fără să se asigure, după care motocicleta a ieșit de pe șosea și s-a izbit de zidul unui imobil. Ca urmare, motociclistul a murit, iar o femeie de 44 de ani, aflată și ea pe motocicletă, a fost rănită grav. De asemenea, fata a fost rănită, în prezent ea fiind internată la Spitalul Județean Brașov, în stare stabilă.

Totodată, potrivit Poliției, la locul accidentului s-a oprit un bărbat de 28 de ani, tot motociclist, care a încercat să ajute, dar a fost atacat de un grup de persoane. Surse locale au spus că motociclistul a fost atacat de localnici de etnie romă, care l-au bătut și l-au înjunghiat, el fiind rănit grav și internat la Spitalul Județean Brașov.

În urma anchetei, polițiștii din Covasna au audiat patru bărbați în legătură cu înjunghierea motociclistului, unul dintre ei, în vârstă de 27 de ani, din Sânzieni, fiind ulterior arestat preventiv ca principal suspect. Ceilalți trei bărbați din localitate care au fost audiați sunt și ei suspecți în acest caz, dar sunt cercetați în libertate.