Prima Universitate din București care a anunțat că nu întrerupe cursurile în ciuda avertizărilor de ger

Publicat: 25 02. 2018, 19:14
Actualizat: 26 02. 2018, 18:10

„Universitatea Politehnica din București precizează că în cursul zilei de luni, 26 februarie, cursurile se vor ține în program normal, urmând ca luni să luăm decizia cu privire la întreruperea sau nu, dacă va fi
necesar, pentru zilele de marți sau miercuri” a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, rectorul Mihnea Costoiu.

Astfel, studenții celor 15 facultăți ale UPB își vor continua activitatea educațională conform orarului universitar stabilit deja, orice posibilă modificare a acestuia urmând să fie anunțată ulterior la nivel instituțional.

Precizările universității vin după ce, în spațiul public, au apărut mai multe informații cum că în zilele următoare cursurile se vor suspenda.

În capitală, în zilele de luni și marți, grădinițele, școlile și liceele vor fi închise din cauza codurilor galben și portocaliu de ninsori și ger.