Primăria Cluj-Napoca cumpără încă 10 autobuze școlare pentru transportul elevilor

Publicat: 18 01. 2020, 09:35

„Mi se pare foarte folositor. În primul rând pentru părinți, că economisim timp. Undeva la două ore economisesc într-o zi. Trebuia să vin și mai repede la școală ca să găsesc un loc de parcare, apoi statul în trafic până acasă. Sunt zone în care nu acoperă autobuzul și dacă le suplimentează ar mai decongestiona traficul aici la școală”, este de părere o femeie.

Propunerea ca elevii să beneficieze de autobuze care să îi ducă la școală a fost implementată în primă fază ca proiect pilot, programul fiind apoi extins de la 5 la 12 trasee și mai multe școli din municipiu.

„Transportul școlar al elevilor a avut un mare success, prin urmare am decis să îmbunătățim și flota auto pe care o folosim pentru transportul elevilor. În momentul de față, avem 17 autobuze școlare cu care se transporta elevii la școală, dar în curând vom mai avea pe lângă acestea încă alte 10 microbuze care sperăm noi să vină în întâmpinarea necesităților de transport ale elevilor si ale părinților acestora”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulia Perșa, șef birou mass-media Primăria Cluj-Napoca.

După modelul american, în total 27 de autobuze școlare vor fi anul acesta la dispoziția copiilor.