Primarul Gheorghe Nichita, audiat la DNA, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu

Publicat: 18 05. 2015, 10:44

Gheorghe Nichita a spus, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a fost citat să se prezinte în fața anchetatorilor, fără a preciza de ce a fost chemat de procurori.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Nichita a fost citat să se prezinte la DNA pentru a fi prezent la percheziția informatică a unităților de calculator ridicate în timpul perchezițiilor făcute în 30 aprilie, la Primăria Iași și la Poliția Locală, precum și la vila primarului.

Primarul Gheorghe Nichita este cercetat în arest la domiciliu din 8 mai, decizie luată de Curtea de Apel București, care a înlocuit hotărârea Tribunalului București de cercetare a edilului sub control judiciar. În același dosar sunt cercetați, sub control judiciar, Liviu Hliboceanu, șeful Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în aceeași instituție.

Gheorghe Nichita este suspectat în acest dosar că îi folosea pe angajații Poliției Locale Iași, instituție subordonată primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliției Locale îl ținea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.

Procurorii DNA au dispus, pe 1 mai, începerea acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului Gheorghe Nichita pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alături de el au fost reținuți atunci directorul general al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale) și abuz în serviciu, și Ștefan Avîrvarei, șef servicu în cadrul Poliției Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Adina Samson, șef de serviciu în Primăria Iași, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relație de câțiva ani, l-ar fi denunțat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe polițiștii locali să o urmărească.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajați ai Poliției Locale și ai altor instituții din Primărie, pentru a își urmări iubita și a amenința un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Adina Samson spunea că a fost lovită de edil, care o hărțuia și amenința că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relația, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului, după ce acesta a început să o urmărească și să o amenințe din momentul în care i-a spus că vrea să pună punct relației. Ea preciza că niciodată nu a făcut o plângere la DNA și că singurul său demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere și că se vor vedea la tribunal.

În 7 mai, Gheorghe Nichita a anunțat, printr-un comunicat de presă, că s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte PSD la nivel național, dar și din cea de președinte al PSD Iași. Nichita a precizat că până la clarificarea situației sale juridice atribuțiile de președinte al PSD Iași au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreședinte al organizației județene PSD Iași.

Gheorghe Nichita este primar al Iașiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD.