Primarul Matei din Năvodari, arestat pentru corupție: Am fost plimbat în cătușe alături de criminalul femeii de la Băneasa

Publicat: 11 12. 2012, 14:20
Actualizat: 22 08. 2013, 22:49

Primarul din Năvodari, arestat pentru corupție, le-a spus luni judecătorilor că este un cetățean model, că se va supune obligațiilor ce îi vor fi impuse la o eventuală eliberare, că ancheta în cazul său conține vicii și că nu se poate să fie plimbat în cătușe alături de autorul crimei de la Băneasa.

Judecătorii Curții de Apel București a judecat marți recursul primarului din Năvodari, Nicolae Matei, împotriva unei decizii a Tribunalului București prin care i-a respins edilului cererea de eliberare provizorie sun control judiciar.

Primarul a susținut că ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în cazul său conține vicii demontate de avocații săi până la acest moment.

Matei a arătat că a dovedit faptul că în perioada în care a fost plecat în străinătate nu i-a funcționat telefonul, acesta fiind motivul pentru care a sunat la operatorul de telefonie mobilă și a apelat la telefoanele altor cunoștințe pentru a putea iniția apeluri și nu cum susține DNA că a căutat metode de a se feri de o posibilă interceptare.

Matei a mai spus că bilețelele despre care anchetatorii spun că ar dovedi implicarea sa în fapte de corupție, au fost scrise în momente diferite și că nu au legătură cu persoanele suspectate de anchetatori.

În plus, Matei a arătat că era într-o „oarecare” relație de dușmănie cu ofițer Burlacu și că acesta ar fi făcut denunțul „pentru a acoperi activitatea sa de acolo”.

Matei a afirmat în final că, până la momentul acestei anchete, el a fost un cetățean model, susținut de marea majoritate a locuitorilor din Năvodari, și că i se pare inadmisibil să fie plimbat în cătușe alături de presupusul autor al uciderii femeii găsite la Pădurea Băneasa.

La rândul său, procurorul DNA a arătat că scrisul de pe bilețelul reconstituit de anchetatori aparține cu siguranță primarului, fiind întocmită o expertiză grafoscopică în acest sens.

Totodată, procurorul a susținut că există înscrisuri la dosar ce dovedesc că tranzacția terenului de la care a pornit această anchetă s-a făcut prin persoane interpuse.

Avocații au arătat că există vicii la dosar și că cu toate acestea clientul lor a fost trimis în judecată.

În plus, au mai arătat avocații odată ajuns pe masa unui judecător cursul acestui dosar nu mai poate fi influențat în niciun fel de către clientul lor, motiv pentru care nu se mai impune menținerea în arest a primarului.

Judecătorii Curții de Apel București au rămas înpronunțare în acest caz, urmând să stabilească dacă îl eliberează sau nu pe edil.

Luni, 10 decembrie 2012, primarul din Năvodari, Nicolae Matei, aflat în arest din 15 noiembrie, a fost deferit justiției pentru dare de mită, cazul său urmând să fie judecat de Tribunalul Constanța.

În același dosar va fi judecat și Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă și fals în declarații

Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie-octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofițerului de poliție două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piață de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.

„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în fața notarului, o declarație care nu corespunde adevărului, susținând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând prețul achiziționării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declarații mincinoase”, arată DNA.