Primarul Sectorului 1 îi amenință pe cetățeni că va lăsa deșeurile pe străzi, dacă aceștia nu le colectează selectiv: „Când se vor vedea cu gunoiul la ușă, vor fi mai responsabili”

Publicat: 20 11. 2017, 14:19
Actualizat: 25 03. 2019, 23:03

„Am început o campanie de conștientizare a cetățenilor în ceea ce privește colectarea selectivă a gunoaielor din sectorul 1 al Capitalei, pentru că așa cum este situația acum, nu mai putem accepta. Astfel, le dăm cetățenilor o perioadă de șase luni de grație, în care să învețe să coleceze selectiv, altfel, nu mai ridicăm gunoaiele de pe străzi. Nu vreau să dăm amenzi, pentru că nu știu dacă va fi eficientă această metodă”, a declarat, luni, pentru agenția de presă MEDIAFAX, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Potrivit edilului, cetățenii din Sectorul 1 au deja la dispoziție două pubele pentru colectarea selectivă, una pentru gunoiul umed, iar alta în care se pot colecta toate deșeurile uscate, precum sticle, carton sau plastic.

„Practic, nu-i punem să colecteaze pe materiale diferite, ceea ce este destul de ușor. Dacă nici așa nu vor, vom lua măsurile despre care v-am spus. Dar eu cred că atunci când se vor vedea cu gunoiul la ușă, vor fi mai responsabili”, a mai precizat, pentru MEDIAFAX, Tudorache.