Vladimir Putin ar fi propus organizarea unui summit trilateral – alături de Donald Trump și Xi Jinping – pentru a discuta variante care ar duce la încheierea războiului din Ucraina. Întâlnirea ar putea avea loc în marja reuniunii APEC de la Shenzhen. Ar fi programată pentru 18 și 19 noiembrie, iar analiștii discută deja despre „o nouă conferință de la Ialta”.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a exclus însă existența unor înțelegeri concrete.
„Având în vedere că cei trei șefi de stat ar putea, potențial, să participe la summitul din China, o ipotetică întâlnire a fost într-adevăr menționată. Dar nicio propunere concretă și niciun acord, nici cu privire la desfășurarea în sine a acestei întâlniri, nici cu privire la o eventuală ordine de zi (…) nu au fost discutate sau formulate de către cineva”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Donald Trump a transmis că ar fi de acord cu o astfel de întâlnire. Însă a explicat că ar fi „dedicată denuclearizării” și „nu va fi pentru Ucraina”. Astfel, obiectivele sale par a fi altele decât propunerea venită dinspre Kremlin.
În calitate de gazdă APEC, Beijingul a confirmat prin canalele diplomatice că a demarat organizarea logistică a acestei potențiale întâlniri.
Ar urma să fie inclusă oficial în program dacă circumstanțele rămân favorabile. Ministerul de Externe chinez a reiterat că dorește un rol activ în promovarea păcii.
„Moartea” Pactului de la Varșovia a marcat încheierea definitivă a acordului din 1945 de la Ialta (Crimeea), dintre Roosevelt, Stalin și Churchill, privind stabilirea unei noi hărți a Europei, chiar înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sferele de influență neagă dreptul la cuvânt al națiunilor mai mici. Acestea sunt condamnate să accepte acordurile făcute despre ele, dar fără ele.
Acum, Vladimir Putin cere o nouă Ialta, o întâlnire a puterilor mondiale pentru a împărți din nou lumea. „Se poate crea un mecanism care să permită puterilor principale să rămână în cadrul diplomației în rezolvarea diferențelor lor”, a spus Putin încă din 2020.
Liderul de la Kremlin a propus o întâlnire tripartită între China, Rusia și SUA pentru 18-19 noiembrie, în marja sammitului de la Shenzhen, China.
Un astfel de acord i-ar permite lui Xi să promoveze ideea că este un pacifist, sprijinind în același timp efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, chiar dacă ar face Moscova și mai dependentă de Beijing.
Pentru Trump, un acord i-ar îndeplini aparent promisiunea electorală de a pune capăt războiului din Ucraina. Ar inaugura, speră el, o nouă eră de cooperare și acorduri cu Rusia, echilibrând astfel dependența crescândă a acesteia de China.
O ordine globală bazată pe sfere de interes funcționează doar dacă marile puteri se abțin de la a se amesteca în acordurile de securitate ale celorlalte state mai mici. Este acesta un preț pe care SUA sunt dispuse să îl plătească?
Kremlinul ar include, cu siguranță, Caucazul de Sud în zona sa. Ar fi SUA dispuse să abandoneze noua sa politică în regiune, inclusiv Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională (TRIPP)?
SUA este o putere cu adevărat globală într-un mod în care Rusia cu siguranță nu este și într-un mod la care China aspiră, dar nu a atins-o, se precizează în analiza CEPA.
Beijingul urmărește cu mare atenție cum este tratat subiectul „Ucraina”. Va proceda în consecință în privința Taiwanului și a celorlalte obiective strategice ale sale.
Dacă Ucraina este „predată” Rusiei, tot așa ar putea fi „predat” Taiwanul, respectiv primul lanț de insule care limitează expansionismul chinez.