Primul autobuz electric circulă, începând de joi, în Brașov

Publicat: 17 04. 2014, 18:54
Actualizat: 11 02. 2019, 19:17

Autobuzul electric este pus la dispoziția Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov pentru testare de către reprezentanții CEFIN Trucks, în baza unui acord de reprezentare în România a producătorului chinez, potrivit unui comunicat al Primăriei Brașov.

„Ne bucurăm că, timp de o lună, avem posibilitatea de a testa acest autobuz electric, mai ales că în Planul de Acțiuni pentru Energie Durabilă al Municipiului Brașov (PAED) am prevăzut introducerea acestui tip de transport public începând cu anul 2016. Municipiul Brașov și-a asumat încă din 2008, prin semnarea Convenției Primarilor, o țintă foarte grea: atingerea și chiar depășirea obiectivului Uniunii Europene de reducere cu 20% a poluării, până în anul 2020. În contextul noului exercițiu financiar al Uniunii Europene, 2014-2020, și a angajamentelor asumate prin Convenția Primarilor, introducerea unor astfel de autobuze, cel puțin pe traseele din centrul istoric, ar putea fi o soluție nu numai pentru reducerea poluării, ci și pentru imaginea de oraș european verde a Brașovului”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Pentru început, autobuzul electric va circula pe linia 4, care face legătura între Gara Brașov și centrul istoric, urmând să circule și pe alte trasee.

„Acest demers reprezintă o continuare a eforturilor depuse de noi pentru asigurarea unui transport ecologic, un transport care se înscrie pe linia acțiunilor de protecție a mediului. Practic, exploatarea acestui autobuz asigură o continuitate a transportului electric în municipiul Brașov. Ne așteptăm ca testele la care urmează să fie supus acest autovehicul să fie utile în vederea unor eventuale dezvoltări ulterioare”, a spus directorul general al RAT Brașov, Cristian Radu.

Compania BYD produce baterii reîncărcabile, iar în ultimii ani a devenit producător de autobuze propulsate de motor electric. Autobuzul model K9 este 100% electric și funcționează cu baterii reîncărcabile bazate pe o tehnologie de ultimă generație. Acestea asigură autobuzului BYD o autonomie de 250 kilometri cu o singură încărcare în condiții de trafic urban.

Autobuzul BYD a fost testat și în Timișoara în octombrie 2013, precum și în Suceava, începând cu 6 februarie 2014.