PROGNOZA METEO ANM. Cum e vremea joi și vineri, în București și în țară

Publicat: 19 09. 2012, 14:16
Actualizat: 29 07. 2014, 17:19

ANM a dat PROGNOZA METEO pentru joi și vineri, în București și în țară

ÎN ȚARĂ( joi): Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării, iar cerul va fi noros și va ploua pe arii extinse. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde valorile termice se vor menține peste cele normale ale datei, iar ploile vor începe din orele serii. Vor fi în special averse, izolat cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și vor fi posibile descărcări electrice. În masivele montane înalte, la peste 1800 m altitudine, vor fi precipitații mixte. Vântul se va intensifica temporar în toate zonele. Temperaturile maxime vor fi de la 12…13 grade în vest până la 27…28 de grade în sud-est. Temperaturile minime, mai scăzute decât în nopțile precedente în toate regiunile, vor fi cuprinse între 4 și 14 grade.

ÎN ȚARĂ(vineri): Vremea va fi răcoroasă, chiar rece pentru ultima decadă a lunii septembrie în jumătatea de est a țării unde, în cursul zilei, vor fi înnorări și local va ploua. În restul teritoriului cerul va fi variabil și doar izolat va mai ploua slab, mai ales în zona de munte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în regiunile estice și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în Moldova și 21 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -2 grade.

LA BUCUREȘTI(joi): Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și noaptea când va ploua, iar vântul se va intensifica. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade.