Programul teraselor din Centrul Istoric al Capitalei, discutat luni în Consiliul General al Municipiului București

Publicat: 24 02. 2013, 18:05
Actualizat: 26 06. 2013, 10:37

Proiectul pentru funcționarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric, care cuprinde regulile privind activitățile de alimentație publică ce se desfășoară între 15 martie și 15 noiembrie și care stabilește ca terasele din această zonă să funcționeze până la ora 4.00 va fi discutat, luni, în CGMB.

„Agenții economici care dețin terase amplasate în Centrul Istoric București în perimetrul delimitat de Bulevardul Regina Elisabeta la nord, Bulevardul I.C. Brătianu la est, Splaiul Independenței la sud și Calea Victoriei la vest, au obligația ca, la orele 4.00, mobilierul să fie strâns în scopul asigurării condițiilor necesare efectuării serviciilor de salubrizare”, se arată în regulamentul care va fi supus aprobării consilierilor generali, în ședința de luni a Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Lansat în dezbatere publică în luna ianuarie, proiectul pentru aprobarea „Regulamentului privind organizarea și funcționarea teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric București” propunea inițial, ca terasele sezoniere din Centrul Istoric să funcționeze, între 15 martie și 15 noiembrie, doar până la ora 22.00, excepție de la această regulă făcând terasele din perimetrul delimitat de străzile Lipscani, Bulevardul I.C. Brătianu, Splaiul Independenței și Calea Victoriei, care ar fi putut funcționa până la ora 24.00 în timpul săptămânii și în week-end până la ora 1.00.

Ulterior, în urma opiniilor expuse de reprezentanții societății civile, cât și de cetățenii Capitalei care au transmis propuneri asupra actului normativ, pe perioada în care proiectul s-a aflat în dezbatere publică, regulamentul a fost schimbat, și de comun acord cu patronii teraselor sezoniere s-a stabilit că, începând cu ora 4.00 dimineața, aceștia să elibereze domeniul public de mobilier pentru a facilita salubrizarea străzilor.

În 2 februarie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat cu membrii Asociației Comercianților din Centrul Istoric despre programul de funcționare a teraselor sezoniere, dar și despre posibilitatea ca acestea să aibă cromatică uniformă și mobilier adecvat specificului zonei.

Primarul Sorin Oprescu a spus atunci că dorește ca Centrul Istoric să arate ca orice zonă turistică și de promenadă din centrul unei capitale europene dezvoltate.

Regulamentul mai prevede ca spectacolele live organizate pe terasele sezoniere să se termine la ora 22.00, fiind interzisă organizarea evenimentelor festive private, printre care și nunți sau botezuri.

Regulamentul stabilește că vor constitui contravenții amplasarea pe terase a altor elemente de amenajare decât cele avizate, depășirea orarului de funcționare, organizarea evenimentelor festive private, folosirea sistemelor de amplificare pentru difuzarea de muzică, servirea preparatelor „în veselă de plastic”, montarea aparaturii electronice de tip TV, plasmă, LCD, LED, video proiectoare, inclusiv alimentarea cu energie electrică a acestora.

În privința mobilierului folosit la ameanjarea terasei, potrivit proiectului de regulament, se vor putea folosi „numai seturi identice de tipuri de mobilier, evitând-se culorile stridente”. Documentul prevede și că este interzisă ulilizarea mobilierului de terasă pliant și a celui din material plastic, cromatica umbrelelor urmând să fie încadrată în paleta „alb-beige”.

Delimitarea teraselor va fi făcută cu aranjamente florale verzi, „pe care agenții economici se obligă să le întrețină”, fiind interzisă utilizarea jardinierelor din plastic și a plantelor decorative artificiale. De asemenea, în document se arată că este interzisă construirea platformelor și amplasarea cortinelor de protecție împotriva vântului și a ploii sau a covoarelor din materiale plastice.

De asemenea, proiectul prevede și că va fi interzisă prepararea în aer liber a oricăror produse alimentare, „cu excepția standurilor amenajate cu ocazia unor evenimente de scurtă durată culturale, târguri sau expoziții ce includ demonstrații culinare”.

Cei care încalcă aceste prevederi ar urma să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.