Proiect adoptat de Senat: Amenzi de 4.000 de lei dacă lipsesc parcări pentru biciclete în spațiile publice

Publicat: 02 12. 2019, 19:52

Proiectul inițiat de deputați PNL privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice a fost adoptat, în unanimitate, de plenul Senatului.

„Clădirile publice sau de utilitate publică, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și stațiile de cale ferată ce deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minim zece biciclete, cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt. În vederea implementării măsurilor prevăzute la alineatul (1) cladirile istorice și de patrimoniu se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform reglementărilor legale în domeniu”, prevede proiectul de lege al liberalilor.

Proiectul prevede că în privința lucrărilor necesare realizării dotărilor și ale autorizațiilor, costurile se suportă din bugetele autorităților administrației publice, centrale sau locale și din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.

Totodată, autoritățile administrației publice locale și centrale, cât și persoanele juridice cu capital privat sau de stat după caz, au obligația sa includă reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale în comisiile de recepție a lucrărilor de dotare ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alineatele anterioare.

Inițiativa legislativă prevede și amenzi de până la 4.000 de lei pentru cei care nu amenajează parcările pentru biciclete, prevăzute și cu dispozitive antifurt.

Inițiativa legislativă „își propune încurajarea utilizării pe scară largă a bicicletei, atât în mediul urban, cât și cel rural, prin instituirea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice situate atât în mediul rural, cât și cel urban”, potrivit expunerii de motive a proiectului.

Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat, primă Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.