Proprietarii ar putea acoperi o parte din despăgubiri în cazul polițelor obligatorii de locuințe

Publicat: 15 10. 2013, 14:12
Actualizat: 15 10. 2013, 14:12

Proprietarii care încheie polițe obligatorii de locuințe ar putea acoperi o parte din despăgubiri în limita unei sume, prin acceptarea unei franșize, o eventuală decizie urmând să fie adoptată peste șase luni, după analiza istoricului daunelor PAID, a declarat vicepreședintele ASF, Daniel Tudor.

„Există situații când cheltuielile legate de constatarea unei daune sunt mai mari decât despăgubirea pe care urmează s-o primească asiguratul. În acest context, aplicarea unei franșize poate fi o măsură pe care am putea s-o adoptăm peste șase luni, după ce vom analiza istoricul daunelor din portofoliul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite polițele obligatorii pentru locuințe”, a spus Tudor, prezent la un eveniment de specialitate.

Franșiza este partea din daună ce urmează a fi suportată de către asigurat și poate fi exprimată ca și valoare fixă sau procentuală din suma asigurată sau din valoarea despăgubirii.

Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia PAD – polița de asigurare obligatorie emisă de PAID, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate.

Valoarea primei este de 10 și 20 de euro, în funcție de suma asigurată.

PAID a fost înființată în septembrie 2009. Cei mai mari acționari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama și Platinum, fiecare cu 15%. Generali România are o participație de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România și UNIQA România dețin câte 5,5% din acțiuni.

Primele polițe emise de PAID, cunoscute și sub denumirea PAD, au fost emise în iulie 2010.

La finele lunii septembrie, portofoliul PAID număra aproximativ 426.000 de polițe, de la 330.103 polițe la începutul anului.

Fondul locativ național numără aproximativ 8,5 milioane de locuințe.

Proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi amendați de autoritățile locale cu până la 500 lei. De asemenea, proprietarii neasigurați și afectați de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundație, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorități pentru refacerea gospodăriilor afectate.