Publicație franceză: În România a început marea curățenie anticorupție

Publicat: 07 02. 2015, 12:12
Actualizat: 23 01. 2020, 14:29

Foști miniștri, oameni de afaceri sau magistrați se regăsesc uneori în aceeași celulă, unde așteaptă deciziile justiției. Care pică precum ghilotina: 22 de ani de închisoare pentru un judecător corupt, între 4 și 5 ani pentru doi foști miniștri care au dezvăluit secrete din procesele de privatizare, transmite RFI, care citează publicația franceză.

În total, o duzină de foști miniștri au fost condamnați la închisoare, iar lista se mărește grație noului Cod Penal, care prevede reduceri ale pedepselor pentru inculpații care cooperează, livrând procurorilor complicii. Astfel, fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, a spus că a dat 5 milioane de euro șefilor Partidului Democrat, pentru a fi numit și păstrat în funcție.

Cele mai senzaționale declarații au fost făcute de Elena Udrea, fost ministru al Turismului. Într-un interviu, ea l-a acuzat pe actual șef al SRI că i-ar fi spus fostului ei soț să plătească 500.000 euro, pentru finanțarea unei televiziuni private.

Odinioară recunoscută pentru nivelul ridicat de corupție, România a devenit în câțiva ani unul dintre campionii europeni ai luptei împotriva acestui flagel. Eforturile anticorupție sunt de altfel subliniate în raportul Comisiei Europene publicat la finalul lunii ianuarie, iar noul președinte, austerul Klaus Iohannis, a făcut din lupta anticorupție calul său de bătaie.