Raed Arafat avertizează oamenii aflați pe litoral: Bunul simț ar trebui să fie suficient

Publicat: 20 08. 2017, 18:43
Raed Arafat: Ignorați mesajele conspiraționiste, cei care le dau au un singur scop!

„Bunul simț ar trebui să fie suficient, să asculți ce îți spune salvamarul. Îmi pare rău să o spun așa, dar când îți spune salvamarul > și tu intri înseamnă că ai o problemă. Este ca și când ți s-ar spune > și tu nu o porți și faci un accident, apoi te miri că ești făcut praf, deși dacă purtai centura poate ieșeai pe picioarele tale de la accident. Este același lucru și pe mare. Când salvamarul îți spune > și tu intri în apă o faci pe proprie răspundere. Implementarea unor sancțiuni este o chestie care se analizează mai ales după ce am văzut și anul acesta@, a declarat Raed Arafat.

În acest sezon la mallul Mării Negre, salvamarii au avut peste 900 de intervenții. Au fost, de asemenea, 26 de cazuri de înec neresuscitabil pe plajele de pe litoralul românesc.

Vizita lui Raed Arafat la Constanța a fost realizată în contextul inaugurării a două motociclete de intervenție, pe care vor lucra 13 paramedici. Acestea sunt dotate cu tot ce este necesar unui caz de urgență și este de așteptat ca datorită acestora timpul de răspuns la intervenție să scadă cu până la 10 minute.

„O motocicletă cu toate dotările ei, inclusiv cu echipamentele de protecție speciale pe care le are se ridică la aproximativ 20 și ceva de mii de euro. Costul este justificat pentru că vorbim de o motocicletă dotată, o motocicletă care are pe ea echipament de salvare a vieții, are defibrilator, oxigen, trusă de resuscitare și de toate echipamentele necesare pentru intervenție în regim de urgență. Proiectul din București ne-a dovedit că se ajunge foarte repede în anumite zone aglomerate, sunt un vârf de lance când o ambulanță este la o distanță mai mare. Din analiza noastră poate să scadă timpul de reacție de la 2 – 3 minute până la chiar 10 minute, depinde de zonă. Asta contează foarte mult la un stop cardiac. Dacă noi câștigăm 3 – 4 minute la un stop cardiac este un lucru foarte bun”, a spus Arafat.

Cele două motocicletele inaugurate la Constanța sunt singurele din afara Bucureștiului, unde funcționează alte 7 astfel de motoare. La sfârșitul lunii august, alte două motociclete de acest fel vor ajunge la Cluj.

Cele două motociclete care au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, sunt echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență și alte echipamente specifice. De asemenea, motocicletele vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Motocicletele au fost achiziționate și cu sprijinul financiar al LIDL România, care a acordat suma de 500.000 lei pentru implementarea proiectului în Constanța și Cluj-Napoca.