RCS a primit aprobarea CNA să transforme cinci stații locale ale Digi 24 în televiziuni regionale

Publicat: 05 11. 2013, 18:57
Actualizat: 05 11. 2013, 18:57

CNA a aprobat transformarea a cinci stații locale ale Digi 24 în televiziuni regionale, în ciuda faptului că unii membri ai Consiliului și-au exprimat temerile că RCS&RDS va scoate din grilele sale din teritoriu alte posturi regionale pentru a-și retransmite propriile canale.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, solicitarea societății RCS&RDS SA de modificare a licențelor locale în licențe regionale pentru Digi 24 Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Timișoara, Brașov, Galați și Cluj. RCS a primit licențe pentru aceste stații locale în data de 15 martie 2012.

CNA a aprobat, marți, numai ca stațiile din Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Timișoara ale Digi 24 să se transforme din locale în regionale, întrucât stațiile de la Brașov, Galați și Cluj nu au împlinit un an de emisie. Potrivit articolului 17, alineatul 1 din Decizia CNA numărul 277/ 2013, „modificări în licența audiovizuală pot fi aduse după minimum 1 an de la începerea difuzării serviciului de programe”.

Pe de altă parte, potrivit dosarului depus la CNA, televiziunea Digi 24 Constanța va deservi și Giurgiu, Călărași, Ialomița și Tulcea; Digi 24 Craiova va deservi Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Olt Teleorman; Digi 24 Iași va deservi Bacău, Botoșani, Neamț, Vaslui, Suceava; Digi 24 Oradea va deservi Satu Mare, iar Digi 24 Timișoara va deservi Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Televiziunile regionale Digi 24 vor difuza programe producție proprie (90%), programe retransmise de la Digi Sport (5%) și programe preluate de la Digi Sport (5%).

Grila acesteor televiziuni regionale va include: programe de informare (85%), programe educative și culturale (10%) și programe de divertisment și alte tipuri de programe (5%). Televiziunile nu vor difuza publicitate.

Potrivit Cristinei Popescu, manager de dezvoltare pe proiectul de stații locale la RCS&RDS, Digi 24 își propune să fie cât mai aproape de locuitori. „Ne dorim, la fel ca în 2012 când am venit să luăm licențele, să fim cât mai aproape de locuitori indiferent de locul unde dânșii se află, să fim aproape de informație acolo unde ea se intâmplă. De aceea ne-am dorit să avem o rețea de opt stații locale și dorim să ne extindem aria pe care o stație locală o are și să ne extindem și rețeaua de corespondenți astfel încât să putem acoperi cât mai bine suprafața României”, a spus Cristina Popescu. Ea a precizat că RCS își propune să aibă câte un corespondent al Digi 24 în fiecare județ al țării.

Monica Gubernat, membru al CNA, și-a exprimat îngrijoarea că RCS&RDS va scoate din grilele sale din teritorii alte posturi regionale pentru a-și retransmite propriile televiziuni regionale.

Răzvan Frînculescu, șeful Biroului Licența-Autorizări din CNA, a spus însă că, în acest an, posturile Digi 24 nu pot fi incluse în lista televiziunilor „must carry”, care sunt obligatorii la retransmisie pentru toți operatorii de cablu din România. Lista „must carry” este aprobată la începutul fiecărui an de CNA, în funcție de decizia televiziunilor de a se declara sau nu libere la retransmisie și fără condiționări tehnico-financiare.

„Evident că vor adera la «must carry», pentru că sunt interesați”, a spus Viorel Vasile Buda, vicepreședintele CNA.

Potrivit articolului 82 din Legea audiovizualului, „distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligația, la nivel regional și local, să includă în oferta lor cel puțin două programe regionale și două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audiențe”.

În cele din urmă, membrii CNA au aprobat în unanimitate solicitarea RCS&RDS de modificare a licențelor audiovizuale pentru serviciile de programe de televiziune cu denumirea Digi 24 din Constanța, Craiova, Iași, Oradea și Timișoara, respectiv a zonei de difuzare, din locală în regională.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și satelit din România.

În ultimii ani, RCS&RDS și-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deține televiziunea de știri Digi 24 HD (cu stațiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar și televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life și Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel și World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acționar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel și UTV.