Record de cereri de vizite din Orientul Mijlociu pentru România

Publicat: 15 07. 2016, 20:45
Actualizat: 02 11. 2016, 08:48

Vineri, la sediul IGI a avut loc ședința de bilanț a polițiștilor bucureșteni de Imigrări în cadrul căreia a fost evaluată activitatea pentru primele șase luni ale anului , se spune într-un comunicat remis MEDIAFAX de către reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, în București, în perioada menționată, au fost depistați 14 străini care lucrau fără forme legale.

„În primele șase luni ale anului 2016, au fost identificați 14 străini care desfășurau activități lucrative fără drept de muncă, fiind controlate 130 de societăți comerciale, din care 56 au fost sancționate, cuantumul contravențiilor aplicate fiind de 237.000 lei.Din punct de vedere al avizelor de muncă, au fost primite spre soluționare 498 de solicitări, 415 dintre acestea fiind aprobate, 27 avizate negativ și 56 retrase de angajatori. Ca tipologie, 332 de avize de muncă au fost eliberate pentru lucrătorii permanenți, 17 pentru cei detașați și 66 pentru lucrătorii înalt calificați, 933 de străini au fost luați în evidență desfășurând activități lucrative fără a le fi necesar avizul de muncă, în creștere cu 32 la sută față de perioada similară a anului trecut.”, se notează în comunicatul IGI.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, a crescut și numărul cererilor depuse pentru prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scop de muncă.

Astfel, potrivit IGI, în ultimele șase luni, au fost înregistrate 1.204 astfel de solicitări, cu 85 mai multe față de 2015, ponderea pe țări fiind China (331), Turcia (280) și Filipine (81).

Printre străinii care prezintă invitații pentru vizite în România cei mai mult sunt din zona Orientului Mijlociu.

În prima jumătate a anului 2016 au fost depistate șase căsătorii de conveniență încheiate cu cetățeni străini. Potrivit IGI, aceștia provind din Siria (2), Turcia (1), Camerun (1), Irak (1) și Ghana (1).

„La nivelul municipiului București au fost primite 1.416 cereri privind înregistrarea rezidenței și acordării rezidenței permanente a cetățenilor U.E/S.E.E/ Confederatiei Elvetiene și a membrilor de familie ai acestora. Cei mai mulți provind din Italia (252), Franța (243), Grecia (125), Marea Britanie (99) și Germania (85). Majoritatea solicitanților au declarat ca scop la înregistrare statutul de lucrător (933), în baza mijloacelor de întreținere (262), studii (44), precum și statutul de membri de familie însoțitori ai cetățenilor UE/S.E.E (62) sau de membri de familie ai cetățenilor români (36).”, adaugă IGI.

La nivel național, 336 de cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală. Dintre acestea, „142 au primit decizii de returnare, 28 au fost luate în custodie publică în vederea îndepărtării, 23 au solicitat acces la procedura de azil, șase au fost tolerate, 40 au întrunit condițiile și au fost puse în legalitate iar pentru celelalte au fost dispuse alte măsuri. „

Cuantumul amenzilor primite de cei care nu respectau regimul juridic al străinilor se ridică la 74.500 de lei.