Relație de amor cu năbădăi în Harghita. Tată lovit cu furca și fiu împușcat de un „amant” nervos

Publicat: 17 02. 2020, 15:01
Actualizat: 17 02. 2020, 15:13

Un bărbat a fost lovit în cap cu o furcă, iar fiul său împușcat în picior cu un pistol cu bile de cauciuc, în Lunca de Jos, județul Harghita. Autorul e un bărbat la care cei doi au mers „să-i ceară socoteală” pentru o presupusă relație amoroasă cu soția primului, respectiv mama celui de-al doilea.

Poliția din Miercurea Ciuc a fost sesizată telefonic, duminică, despre un scandal produs pe raza comunei Lunca de Jos.

Din primele verificări a reieșit că, pe fondul suspiciunii unei relații amoroase dintre un bărbat de 46 de ani și soția unui alt localnic, de 39 de ani, soțul și trei copii, toți minori, au mers la locuința presupusului amant unde, după o perioadă de explicații, reproșuri și discuții în contradictoriu, au intrat în curtea acestuia și l-au atacat.

Atunci „amantul” l-a lovit cu o furcă în cap pe „soț”, care a căzut, apoi a fost atacat cu un topor de către fiul acestuia, un tânăr de 17 ani, pe care l-a împușcat în picior cu o armă de autoapărare cu bile de cauciuc.

În urma agresiunii atât tatăl, cât și fiul au fost duși la Spitalul Județean Miercurea Ciuc, unde au primit îngrijiri medicale și au rămas internați.

Presupusul amant are permis de port armă categoria B, polițiștii urmând să verifice legalitatea autorizării acestuia, precum și toate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare, la finalizare urmând să fie propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.