Republica Moldova va avea în 50 de ani o populație redusă numeric, îmbătrânită și bolnavă

Publicat: 15 02. 2012, 10:30
Actualizat: 03 04. 2012, 13:55
Un raport recent al Băncii Mondiale dezvăluie că Republica Moldova va avea în mai puțin 50 de ani o populație îmbătrânită, bolnavă și redusă numeric în mod drastic, din cauza emigrației economice masive, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Un raport recent al Băncii Mondiale dezvăluie că Republica Moldova va avea în mai puțin 50 de ani o populație îmbătrânită, bolnavă și redusă numeric în mod drastic, din cauza emigrației economice masive, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Autoritățile de la Chișinău susțin că numărul moldovenilor care pleacă la muncă în străinătate scade, însă experții străini invocă argumente contrare. Ei susțin că sumele mari de valută trimise în țară de emigranții moldoveni au diminuat tendința Guvernului de la Chișinău de a implementa reforme menite să reducă depedența țării de factorii externi provizorii.

Experții Băncii Mondiale sunt alarmați de faptul că 92 la sută din banii trimiși în țară de moldovenii care muncesc în străinătate sunt cheltuiți pentru consum curent și doar opt procente sunt investite în dezvoltarea de afaceri. Remitențele de valută reprezintă peste 35 la sută din PIB-ul Republicii Moldovei, mai exact peste un miliard de dolari anual.

Conștienți de perspectivele economice sumbre și impactul electoral al acestora, autoritățile de la Chișinău au început să modifice până și statisticile oficiale în baza controlului exercitat asupra justiției și presei.

Vasile Tarlev a declarat că "moldovenii nu doar că au încetat să mai fugă din țară, ci chiar revin masiv datorită unui plan guvernamental de întoarcere a moldovenilor acasă" care prevede crearea a 15.000 de locuri de muncă. Tarlev omite însă că cele 15.000 de muncă nu au fost create, ci au rămas vacante după ce moldovenii le-au abandonat din cauza salariilor mici, comentează Deutsche Welle.