România salută acordul privind normalizarea relațiilor dintre Bahrain și Israel

Publicat: 14 09. 2020, 02:14
România salută acordul privind normalizarea relațiilor dintre Bahrain și Israel. Sursa foto: Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe de la București salută anunțul referitor la normalizarea relațiilor dintre Israel și Bahrain, dar și rolul Statelor Unite ale Americii în negocierile în acest sens.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, citat de Agerpres, instituția speră că normalizarea relațiilor dintre cele două țări, dar și anunțul similar de luna trecută referitor la stabilirea de relații diplomatice între Israel și Emiratele Arabe Unite, vor contribui la stabilitatea și securitatea din regiunea Orientului Mijlociu.

„Aşa cum a reiterat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu ocazia vizitei realizate în Statul Israel şi Palestina în perioada 2-3 septembrie 2020, în discuţiile cu oficialii israelieni şi palestinieni, România sprijină o rezolvare durabilă şi cuprinzătoare a conflictului israeliano-palestinian, pe baza dreptului internaţional şi a soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care să convieţuiască unul lângă altul, în pace şi securitate”, arată MAE în comunicat.

Bahrainul a urmat modelul Emiratelor Arabe Unite

Bahrainul a anunțat vineri stabilirea de relații diplomatice cu Israelul, pe modelul Emiratelor Arabe Unite, o mișcare criticată în principal de către palestinieni.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat și el această decizie pe Twitter, după ce a discutat prin telefon cu regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa și cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu.

Luna trecută, o altă țară din Golful Persic, Emiratele Arabe Unite, a fost de acord să normalizeze relațiile cu Israelul în urma unor negocieri mediate de către Statele Unite. Acordul în acest sens urmează să fie semnat pe 15 septembrie în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Albă, în prezența lui Donald Trump.

Palestinienii s-au declarat dezamăgiți de decizia Bahrainului, temându-se că aceasta va slăbi și mai mult poziția țărilor arabe privind teritoriile palestiniene.

Un comunicat transmis în numele conducerii teritoriilor palestiniene a condamnat acordul, pe care l-a descris ca fiind o trădare față de cauza palestiniană.

Bahrainul este a patra țară arabă care ajunge la un astfel de acord cu Israelul, după Egipt, Iordania și Emiratele Arabe Unite.