Românii din Spania neinteresați de alegerile locale. Câți s-au înscris pe listele electorale la Madrid

Publicat: 07 05. 2016, 17:17
Actualizat: 06 07. 2016, 00:20

Cu toate că Spania a fost una din țările în care românii au stat la cozi în 2014 ca să voteze, acum  numărul celor care s-au înscris la secțiile speciale de la consulate este foarte mic.

„Până la această oră, la sediul Consulatului României din Spania s-au înscris 22 de persoane – 2 cu opțiunea votului la secție, 20 cu opțiunea votului prin corespondență”, a declarat Irina Marin, șeful secției consulare din Madrid, pentru știriletvr.ro.

În Spania sunt aproape un milion de români. Deși Consulatul din Madrid este vizitat zilnic de câteva sute de persoane doar puțini cunosc noua lege a votului prin corespondență, în timp ce alții vor să se mai gândească.

La alegerile prezidențiale din 2014 au votat 83 de mii de persoane în Spania. Atunci românii au stat la coadă cu orele la cele 38 de secții, iar procedura de votare a fost extrem de criticată. Ca să evite aceeași situație, alegătorii trebuie să se înscrie la consulat în noul registru electoral, care a înființat la Madrid și un ghișeu separat.