S-au majorat amenzile. Cât a ajuns punctul de amendă

Publicat: 01 07. 2014, 10:49
Actualizat: 09 02. 2019, 05:20

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a crescut, din 1 iulie, de la 850 la 900 de lei.

Potrivit prevederilor legale, un punct de amendă pentru șoferii care încalcă regulile de circulație reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe țară.

Astfel, din 1 iulie, odată cu creșterea salariului de bază minim brut pe țară, a fost majorat și punctul de amendă cu 5 lei, ajungând la 90 de lei.

Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

Contravențiile sunt împărțite în clase de sancțiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, șoferii pot primi între două și 20 de puncte-amendă. În cazul persoanelor juridice, pot fi date între 21 și 100 de puncte-amendă.

Cele mai mici amenzi sunt date, printre altele, pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers, nepurtarea centurilor de siguranță, nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului, iar cele mai mari pentru deținerea, montarea sau folosirea în circulația pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept, nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor, transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din față ale vehiculelor, staționarea neregulamentară pe drumurile publice în condiții de vizibilitate redusă.

De asemenea, cele mai mari amenzi, la care se adaugă și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, sunt date șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracțiune, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborate ori în curs de coborare sau când semnalele cu lumini roșii și sonore sunt în funcțiune, depășirea cu mai mult de 50 de kilometri pe oră a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul.