Șapte copii ai femeii filmate băută pe o șosea, preluați de autorități

Publicat: 30 10. 2014, 10:25

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au preluat în regim de urgență, în baza unei ordonanțe președințiale emise de Tribunalul Vaslui, șapte din cei opt copii ai femeii din localitatea Știoborăni, aceștia având vârste cuprinse între un an și 12 ani.

Joi dimineață, reprezentanții DGASPC au mers la locuința familiei din Știoborăni însoțiți de un executor judecătoresc și de polițiști, iar preluarea copiilor de către autorități s-a făcut cu dificultate, în condițiile în care părinții acestora au încercat să se opună măsurii dispuse de instanță, tatăl micuților amenințând că se va sinucide.

În cele din urmă, femeia de 36 de ani și soțul acesteia au cedat, minorii fiind preluați de autorități și transportați într-un centru specializat al DGASPC Vaslui pentru a fi supuși unor evaluări, ulterior urmând să fie dați plasament.

Cel de-al optulea copil, în vârstă de opt ani, pentru care, de asemenea, Tribunalul Vaslui a emis ordonanță președințială de scoatere din familie, nu a fost găsit la locuință atunci când autoritățile au pus în aplicare sentința instanței.

„Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui au solicitat sprijin pentru punerea în aplicare a ordonanței președințiale de preluare a celor opt copii. Cel mai mare din minori nu a fost găsit la domiciliu, mama acestuia refuzând să dea detalii unde s-ar afla”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

La sfârșitul săptămânii trecute, copiii familiei din Știoborăni au fost găsiți neîngrijiți în locuință, formată dintr-o singură cameră insalubră, unii dintre ei având probleme de sănătate, în special din cauza frigului din casă.

Ancheta în acest caz a fost declanșată de reprezentanții DGASPC Vaslui în urma unor imagini cu mama copiilor, în vârstă de 36 de ani, care, băută fiind și cu o sticlă de vin în mână, se deplasa pe un drum din localitate împreună cu doi dintre copii, de doi și patru ani, care erau murdari și neîngrijiți. La un moment dat, femeia, care îl ținea în brațe pe cel mai mic dintre copii, și-a pierdut echilibrul din cauza stării avansate de ebrietate și s-a prăbușit, scăpându-l pe asfalt pe copil. Același copil, care este desculț, deși era frig și asfaltul era ud, a fost târât apoi de către mama sa pe jos. Femeia i-a lăsat apoi pe copii pe marginea drumului, unul dintre ei stând pe jos, și începe să se certe cu reporterul televiziunii care o filma.

În urma unei prime evaluări a cazului, specialiștii DGASPC Vaslui au propus familiei ca cei opt copii să fie preluați în regim de urgență, însă părinții au refuzat, astfel că instituția a solicitat în instanță scoaterea din familie a copiilor.