Satele unde secția de Poliție e închisă cu lacătul. „Te duci să faci o reclamație, la cine faci?”

Publicat: 01 11. 2014, 19:12

O sută de sate și comune din România au rămas fără apărare, după ce 1.400 de polițiști și-au dat demisia în ultimii patru ani. În căutarea unui trai mai bun, aceștia au lăsat uniforma deoparte și au plecat în străinătate pentru a lucra în construcții, ca taximetriști sau șoferi de camion, relatează Digi 24.

„Am fost polițist cinci ani și trei luni, în momentul de față sunt taximetrist într-o localitate din Marea Britanie”,  a povestit Adrian Gruia. El a predat legitimația în urmă cu trei ani și a plecat în Anglia. „Trăiam de la salariu la salariu. Uneori trebuia să ne împrumutăm unul de la celălat ca să puteam ajunge în data de 14 când ni se alimenta cardul de salariu”, a mai spus fostul polițist.

Alții însă, au renunțat la joburile lor pentru a-și înființa propriile afaceri, întrucât legea nu le permite polițiștilor să aibă și un al doilea loc de muncă, în paralel.

Este și cazul lui Ilie Chifa, care, după ce a demisionat din Poliția și-a făcut o fermă cu 400 de bovine : „Și în timpul în care am fost polițist, după ce terminam orele de serviciu, intram în cizme, îmi luam salopeta și… la animale!”, a explicat el.

SURSA: Digi 24

Totuși, chiar dacă pentru foștii polițiști schimbarea a fost binevenită, pentru oamenii din localitățile pe care ei le deserveau, lucrurile nu stau tocmai bine. Pe cei aproape 3.000 de oameni din Arpașu, județul Sibiu, îi păzesc doar câinii, relatează sursa citată.

„Persoana care era locțiitorul șefului de post s-a transferat la Sibiu și am rămas fără niciun agent”, a explicat Ioan Nicoară, primarul comunei Arpașu.

În plus, localnicii se plâng că sunt complet lipsiți de apărare : „Se fură ca în codru. Te duci să faci o reclamție, la cine faci?”.

O situație similară se găsește și în satul Măguri din Timiș, unde, în caz de accident, oamenii trebuie să aștepte poliția care vine de la 10 kilometri depărtare.

Valul demisiilor din poliție a pornit în 2011, când norma de hrană, peste 500 de lei, a fost tăiată din motive de economie bugetară. În aceste condiții, unii dintre polițiști au ajuns să câștige mai puțin de o mie de lei pe lună.

„Își lichidează activitatea din poliție plecând în străinătate, unde e mai bine. Pentru bani, clar, polițiști tineri. Stresul e la cote maxime, dacă nu se intervine mulți oameni vor claca”, avertizează Doinel Malcoci, lider sindical din SNPPC Timiș.