Scene de coșmar la un meci din Liga a V-a. Un spectator a scos sabia și a atacat suporterii echipei adverse

Publicat: 03 10. 2017, 09:04

La Colacu, un spectator a scos sabia și a lovit un suporter al echipei adverse. Jucătorii s-au bătut și ei pe teren.

Meciul desfășurat duminică în localitatea dâmbovițeană Colacu, între echipele Steagu Roșu și Unirea Slobozia Moară (Liga 5, Seria Sud), s-a încheiat cu un scandal monstru, anunță DBonline.ro, citat de site-ul Liga 2. Cu zece minute înainte de finalul jocului, între jucători s-a iscat un incident care s-a lăsat cu dat pumni și picioare.

Haosul declanșat la terenul din Colacu l-a determinat pe antrenorul Vasile Niță să declare că e decis să retragă Steagu Roșu din campionat. „Sunt în fotbal de 43 de ani, dar așa ceva nu am văzut niciodată. La scorul de 2-1 pentru Unirea, căpitanul echipei mele, Ionescu a scăpat singur a driblat portarul advers și a dat gol. În acel moment tușierul a semnalizat offside și a început scandalul. Unul dintre fundașii lor l-a lovit pe Ionescu cu pumnul, iar jucătorul meu i-a dat în genunchi adversarului. După a început un scandal mostru între jucătorii ambelor echipe, lucru care m-a depășit total”, spune antrenorul.

Unul dintre spectatorii Steagului a scos o sabie, cu care, potrivit martorilor locali, l-a lovit pe fan al echipei Slobozia Moară.

La Pietroșița, jucătorii au lăsat fotbalul și au încercat boxul. Arbitrii au fost alergați pe teren și loviți.

Și tot la aceeași oră, pe un alt teren de fotbal din județul Dâmbovița, la Pietroșița, s-au petrecut lucruri la fel de grave. Bătaia a fost cuvântul de ordine și la meciul dintre Voința Pietroșița – Flacăra Șuta Seacă (Liga 5, Seria Nord, etapa 9).

La jumătatea reprizei secunde, la scorul de 2-0 oaspeți, jucătorii Voinței au sărit la bătaie după ce jucătorul cu numărul 8 l-a lovit zdravăn pe un component de la Flacăra. La meleul format pe teren au participat și numeroși spectatori din tribune. Cum spiritele nu s-au calmat, arbitrul Alexandru Stan a fost nevoit să oprească jocul. Nemulțumiți de această decizie, jucătorii de la Pietroșița l-au alergat pe central pe teren până când acesta a reușit să ajungă la vestiar. Apoi s-au năpustit asupra tușierului Alexandru Negoiță, pe care l-au lovit cu pumnii în zona tâmplei.

„A fost junglă pe arena din Pietroșița. Vin să urmăresc meciuri pe acest stadion din plăcere, dar ce am văzut astăzi (n.r. – duminică), am rămas șocat. Dintr-un simplu fault pe la mijlocul reprizei a doua s-a pornit o bătăie generală. Pentru început jucătorul cu numărul 8 de la gazde a lovit un adversar, iar apoi s-a creat o îmbulzeală din care reieșeau numai lovituri și de o parte și de alta. Tot atunci, din tribună au năvălit mai mulți spectatori pe teren, porniți și ei tot pentru a lovi. Arbitrul central a fost alergat pănă la cabine, dar nu știu dacă a fost atins de cineva. În schimb, tușierul a fost lovit cu pumnul în zona capului de jucătorul cu numărul 7 de la Pietroșița. Este inadmisibil ce am putut vedea. Nu se poate juca fotbal în asemenea condiții. Am impresia că am fost la un meci de box și nu de fotbal. Curios e faptul de ce a fost lovit tușerul dacă nu au fost niciun fel de probleme de arbitraj”, a povestit pentru DBonline.ro un spectator prezent la meciul de la Pietroșița.

Sursă foto: Liga2.prosport.ro