Scrisoarea deschisă a filosofului Mihai Șora înaintea turului II: „Cu Ponta președinte, vom avea o Românie a furtului generalizat, a imposturii și incompetenței”

Publicat: 10 11. 2014, 15:58

Mihai Șora spune că în urmă cu câteva zile a împlinit 98 de ani și știe ce înseamnă atât fascismul, cât și comunismul.

„Din amândouă am scăpat cu viață: fără să-mi vând sufletul nimănui, deși „ofertele” au fost multe și subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Educației și al Învățământului”, scrie Mihai Șora, în Revista 22. Acesta spune că a părăsit Guvernul Roman din care făcea parte după ce a văzut ce se întâmplă la mineriade.

Mihai Șora, fost ministru al Educației

De asemenea, Mihai Șora republică un articol din 22 iunie 1990 cu privire la sufocat de ce se întâmpla în Piața Universității în iunie 1990, „copleșit de ceea ce, mai apoi, a intrat în istorie sub numele: MINERIADELE LUI ION ILIESCU”.

SCRISOARE LUI MIHAI ȘORA DIN REVISTA 22:

Dragii mei prieteni,

Citind acest articol, veți înțelege cât de periculoasă este venirea lui Victor Ponta la putere, cât de periculoasă este ascensiunea lui politică.

Victor Ponta este pupilul lui Ion Iliescu. Este continuatorul legitim (și legitimat) al lui Ion Iliescu.

Cu un Victor Ponta Președinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive și dezordonate, o Românie a incompetenței și a nerușinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care și-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în pozițiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic -, acești oameni corupți, lipsiți de scrupule, lipsiți de caracter, se vor afla la cârma țării noastre, mai exact:

LA TOATE CÂRMELE ROMÂNIEI.

Ieri am împlinit 98 de ani.

Și știu, pentru că am traversat secolul trecut – cu tot ce a avut el bun și rău, miraculos sau distrugător -, știu ce înseamnă atât fascismul, cât și comunismul. Pe amândouă le-am trăit pe pielea mea. Din amândouă am scăpat cu viață: fără să-mi vând sufletul nimănui, deși „ofertele” au fost multe și subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Educației și al Învățământului, funcție în care am rămas timp de șase luni, adică exact PÂNĂ LA MINERIADE, până când am văzut cu ochii mei ce se petrecea în Piața Universității și am decis să părăsesc guvernul condus de Petre Roman.

Știu, așadar, ce ar putea însemna un Victor Ponta la cârma acestei țări.

De aceea – TOCMAI DE ACEEA -, încă din primul tur de scrutin, l-am votat pe domnul Klaus Iohannis.

De aceea îl voi vota pe domnul Klaus Iohannis și în turul al doilea, duminica viitoare, în ziua de 16 noiembrie 2014.

Vă îndemn și pe voi, oameni cu scaun la cap și cu sufletul întreg, să mergeți la vot și să-l votați pe Klaus Iohannis: fără alte „rezerve” sau „dileme”, complet sterile în acest moment.

Copiii voștri vă vor fi recunoscători.

MIHAI ȘORA

București, 8 noiembrie 2014