Șeful ANPC: „Mi-aş dori să fim mai responsabili în aceste zile. Mulţi români, în loc să fie lângă familii, ajung în spitale cu toxiinfecţii ori cu reacţii alergice”

Publicat: 19 12. 2021, 21:28

Mihai Culeafă, preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), îndeamnă românii să fie mai atenți și să citească etichetele produselor și alimentelor, în acest fel ”să avem parte de sărbători în pace”.

ANPC a realizat o campanie intitulată ”Avertismentul Nostru Pentru Crăciun”, cu scopul de a îndruma consumatorul cu privire la ceea ce înseamnă criteriile unei selecţii responsabile şi corecte a produselor şi alimentelor, sub forma unor avertismente şi sfaturi.

Atenţionările şi sfaturile la achiziţionare au vizat o gamă mai largă de produse, de la alimente şi jucării până la produse textile şi cosmetice.

„Mulţi consumatori nu citesc etichetele aşa cum ar trebui”

„Campania a venit ca răspuns la numeroasele sesizări primite în ultima perioadă din partea consumatorilor şi le mulţumesc pentru acest lucru. În ceea ce îi priveşte pe operatorii economici, am observat şi jucării pe al căror ambalaj nu era înscrisă categoria de vârstă pentru care era permisă folosirea, ceea ce poate fi extrem de periculos. Tot la capitolul jucării, pot să vă sfătuiesc să trataţi cu atenţie şi jucăriile tip slime, care conţin substanţe care pot fi toxice dacă sunt ingerate.

De asemenea, mulţi consumatori nu citesc etichetele aşa cum ar trebui, motiv pentru care, de sărbători, mulţi români, în loc să fie lângă familii, ajung în spitale cu toxiinfecţii ori cu reacţii alergice. Acestea sunt doar câteva dintre avertismentele menite să vă ţină la distanţă de orice soi de neplăceri, cu atât mai mult cu cât, de sărbători, cu toţii ne dorim să fim sănătoşi, alături de familie, nu într-un spital. Dacă ar fi să trag o concluzie, aş spune că mi-aş dori să fim mai responsabili în aceste zile, astfel încât să avem parte de sărbători în pace” , a precizat preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, într-un comunicat transmis către Agerpres.

Cumpărătorii ar trebui să se îndrepte către produse calitative

De asemenea, cumpărătorul ar trebui să se îndrepte către produse calitative, calitatea fiind reflectată de o serie de aspecte asupra cărora informarea este imperativă.

Astfel, românii ar trebui să analizeze atent atât aspectul şi culoarea, cât şi mirosul produselor, informează ANPC. În plus, un alt sfat îl constituie evitarea achiziţionării din locuri neautorizate, întrucât comerciantul cu pricina nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să se justifice tranzacţia comercială. Referitor la acelaşi subiect, este importantă observarea modului de etichetare a produselor din carne, evitarea celor preambalate neetichetate sau a celor pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale ori depăşirea acesteia.

Cadourile pentru cei mici

Referitor la cadourile pentru copii, românii sunt îndemnați să fie atenți la instrucțiunile de utilizareşi a avertismentelor specifice, dar şi a grupei de vârstă potrivite fiecăruia, întrucât, pentru copiii mai mici de trei ani, de exemplu, unele obiecte pot prezenta un pericol.

„Nici produsele textile sau cele cosmetice nu trebuie neglijate când vine vorba de atenţia la etichete. Articolele textile trebuie să conţină eticheta pe care sunt menţionate compoziţia fibroasă, procentul în greutate al fiecărei fibre, dar şi instrucţiunile de întreţinere. De asemenea, în cazul obiectelor vestimentare aflate sub numele unor mărci celebre, dar care prezintă un preţ exagerat de mic, există riscul ca acestea să fie contrafăcute. O examinare la fel de atentă în privinţa etichetei şi a preţului trebuie efectuată şi produselor cosmetice, observându-se simbolul specific, PAO, unde este menţionată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranţă”, se precizează în comunicat.

Atenţie trebuie acordată şi aspectelor precum documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă), achiziţionarea exclusiv din magazine sau raioane specializate, calitatea ambalajului sau data minimă de durabilitate, întrucât reprezintă informaţii generale, prezente pe orice produs, indiferent de gamă.