Șeful interimar al DNA, vizat de o plângere de LUARE DE MITĂ. Călin Nistor nu știe nimic de vreun dosar

Publicat: 13 01. 2019, 23:40

Procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, cel care asigură interimar conducerea instituției, nu știe să fie vizat în vreun dosar penal și nici nu s-a interesat vreodată de asta.

„Nu cunosc nimic despre vreo cauză penală care sa mă privească. Nu m-a interesat niciodată dacă fac obiectul vreunei plângeri penale, deoarece, în toată cariera mea, nu am făcut decât să respect normele legale și codul deontologic al magistraților. Nu i-am cerut niciodată fostului procuror șef al DNA, Anca Jurma, și nici altui procuror din subordine să-și încalce principiile deontologice și de legalitate care guvernează ancheta desfășurată într-un dosar penal. De asemenea nu am avut niciodată vreo discuție cu vreun procuror care ar fi avut în lucru vreo cauză care să mă privească.

La data la care s-ar fi purtat acea discuție din înregistrare, toate cauzele care-i vizau pe magistrați, inclusiv cu procurori DNA, erau trimise la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Este firesc ca toate cauzele care priveau magistrați sau orice alte persoane să fie soluționate cu celeritate, pentru că în situația în care aceștia au săvârșit vreo faptă penală, să fie dispuse măsurile legale, iar în situația în care nu ar fi fost constatată vreo astfel de faptă, sa fie dispusă o soluție de netrimitere în judecată”, a transmis Nistor într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției.

„Așa cum rezultă din discuția înregistrată, sesizarea respectivă era informă, adică potrivit art. 294, alin. 2, din CPP – În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.

La final, nu pot spune decât că activitatea de urmărire penală trebuie să se desfășoare cu stricta respectare a normelor de procedură penală, aspect care mi-a guvernat toată cariera mea”.

Anca Jurma, cea care a deținut conducerea interimară a DNA timp de 6 luni, arată, tot prin intermediul unui comunicat de presă, că nu a făcut niciodată presiuni asupra vreunui procuror.

„Nu aș fi vrut sa mai adaug ceva la cele deja comunicate de mine în legătură cu înregistrări nelegale ale unor procurori, dar față de cele apărute în presa de astăzi doresc să fac o ultimă precizare:

Niciodată, nici cu ocazia discuției invocate, nici cu vreo altă ocazie nu am făcut vreo presiune față de vreun procuror, în niciun mod. Mai mult decât atât, dosarele despre care se face vorbire în acea discuție fuseseră deja declinate la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Am fost însă preocupată ca dosarele să fie soluționate conform legii, pe baza probelor administrate și să nu fie ținute în nelucrare. Am fost totodată preocupată să înțeleg de ce sesizări, „informe” sau nu, cu suspiciuni asupra unor procurori, nu au fost soluționate cu celeritate, conform normelor legale, lăsându-se astfel posibilitatea producerii a două riscuri: fie, dacă respectivul procuror ar fi vinovat, riscul ca acesta să fie lăsat să lucreze nestânjenit în continuare, fie, dacă el ar fi nevinovat, riscul ca asupra lui să planeze în mod nejustificat o umbră. Din acea discuție rezulta că, în viziunea interlocutoarei mele, sesizarea privind pe domnul procuror șef adjunct Nistor Călin intră în ultima categorie menționată mai sus, dar, cu toate acestea, colega nu a considerat oportun să o soluționeze timp de aproximativ un an„.

Potrivit unei înregistrări prezentate de stiripesurse.ro, Călin Nistor ar fi vizat într-un dosar aflat pe rolul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, în care este acuzat că ar fi luat mită un milion de euro. În discuția înregistrată, Anca Jurma îi solicita informații Florentinei Mirică despre plângerea împotriva lui Nistor. Cauza ar fi fost inițial investigată de Florentina Mirică, însă în luna octombrie, a fost trimisă Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.