Senatul respinge acordarea de echipament sportiv elevilor și bani pentru uniformă și rechizite

Publicat: 04 02. 2014, 14:34
Actualizat: 04 02. 2014, 14:42

Senatorii au respins, marți, două inițiative legislative prin care se propunea ca elevii să primească gratuit echipament sportiv complet – pantofi sport, șort, tricou, jambiere, trening -, respectiv 600 de lei pentru uniformă și rechizite.

Potrivit primei inițiative legislative, din bugetul de stat ar fi urmat să fie achiziționate la nivel național 200 de mii de echipamente sportive, costul acestora ridicându-se la 24 de milioane de euro.

Prin proiect se propunea achiziționarea de către fiecare unitate școlară, la începutul anului școlar, din doi în doi ani, a câte unui echipament sportiv complet – pantofi sport, șort, tricou, jambiere, trening, maiou de partajare, rucsac și geantă -, în valoare de 124 de euro pentru fiecare elev.

„În cazul în care un elev a beneficiat de acest echipament și a lipsit nemotivat de la mai mult de un sfert din orele de educație fizică ale unui semestru va fi obligat să îl returneze sau să achite contravaloarea lui”, mai prevede proiectul, care îi are ca inițiatori, printre alții pe senatorul Alexandru Cordoș (PSD), deputatul Bogdan Ciucă (PC) și Petru Movilă (ex-PDL).

Senatorii au respins, de asemenea, o propunere legislativă privind acordarea tichetelor de rechizite școlare, avându-i ca inițiatori pe senatorii Verestoy Attila și Vegh Alexandru.

Potrivit acestui proiect, angajatorii ar fi urmat să acorde personalului tichete pentru achiziția de rechizite școlare în valoare de 600 de lei. Așa cum mai arată proiectul, contravaloarea acestor tichete ar fi fost dedusă de angajator din sumele datorate către bugetul statului reprezentând impozitul pe veniturile din salarii.

Inițiatorii propuneau ca aceste tichete să poată fi utilizate doar pentru achiziționarea de rechizite școlare, manuale didactice și uniforme școlare.

Cele două proiecte urmează să fie dezbătute de Camera Deputaților, care este Cameră decizională.