Serviciul de Informații Externe face angajări. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a câștiga un post

Publicat: 07 03. 2017, 13:17
Actualizat: 18 08. 2017, 13:29

Dosarele se vor putea depune electronic, în intervalul 2 aprilie – 30 aprilie a.c., pe site-ul SIE.

Candidații eligibili vor participa, în București, la interviuri și diferite etape de evaluare (psihologică, profesională/ aptitudinală, medicală), de testare a cunoștințelor de cultură generală și a limbii străine cunoscute.

Având în vedere specificul instituției, pentru candidații declarați admiși, încadrarea este condiționată de obținerea avizului pentru acces la informații clasificate.

Pentru domeniul operativ, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de lungă durată sau de ciclul II Bologna, cu mediile anilor de studii și a examenelor de licență/ disertație de minim 7,00;
să cunoască o limbă străină de circulație internațională la nivel minim B1 superior;să aibă vârsta de maxim 35 ani.

Pentru posturile de specialiști în limbi străine, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de profil minim ciclul I Bologna (cei care au absolvit doar studii de licență au obligația de a parcurge ulterior un program de master), cu mediile anilor de studii și a examenelor de licență/ disertație de minim 7,00; să cunoască o limbă străină de circulație internațională la nivel minim C1 și una la nivel minim B2 superior- constituie un avantaj cunoașterea limbilor rare, să aibă vârsta de maxim 35 de ani.

entru posturile de specialiști în limbi străine, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de profil minim ciclul I Bologna (cei care au absolvit doar studii de licență au obligația de a parcurge ulterior un program de master), cu mediile anilor de studii și a examenelor de licență/ disertație de minim 7,00; să cunoască o limbă străină de circulație internațională la nivel minim C1 și una la nivel minim B2 superior- constituie un avantaj cunoașterea limbilor rare, să aibă vârsta de maxim 35 de ani.

Pentru posturile de specialiști IT candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de profil minim ciclul I Bologna (cei care au absolvit doar studii de licență au obligația de a parcurge ulterior un program de master), cu mediile anilor de studii și a examenelor de licență/ disertație de minim 7,00- constituie un avantaj certificările recunoscute în plan internațional și stagiile de practică desfășurate în companiile de profil, să aibă vârsta de maxim 35 de ani.

Detaliile ofertelor, cerințelor pentru recrutare și conținutului dosarelor de candidatură sunt postate pe site-ul SIE.