Și-a falsificat legitimația de inspector OPC pentru a obține șpăgi „de-o cafea” din magazinele cu nereguli

Publicat: 27 06. 2019, 09:12

Bărbatul din Pașcani a obținut șpagă în trei magazine, iar în al patrulea a fost desconspirat, scrie Ziarul de Iași.

Mai întâi, moldoveanul și-a falsificat o legitimație potrivit căreia îndeplinea funcția de comisar al Oficiului de Protecție al Consumatorului. Timp de trei ore, falsul comisar a intrat în magazine din satele Bahluiu, Zbereni și Cireșeni și a convins patronii și gestionarii să-i ofere șpagă în schimbul promisiunii că nu le va da amendă.

Prima victimă a fost patronul unui magazin care nu a avut să-i prezinte falsului comisar actele pentru carnea congealtă. Impostorul i-a spus patronului că ar putea să-i dea o amndă de 3.000 de lei, dar îi iartă în schimbul unei sume modice, cât să-i ajungă „de-o cafea”. Falsul comisar OPC a ieșit din magazin cu 100 de lei șpagă de la patronul care nu avea acte pentru carnea congelată.

În al doilea magazin, bărbatul cu legitimație falsă a observat că vânzătorul nu le-a oferit unor copii bon fiscal.

„Întrucât în ma­ga­zin se aflau mai mulți copii care au cumpărat dulciuri fără a li se da bon fiscal, Sapciuc Mihăiță i-a reproșat gestiona­rului acest lucru, începând să-l controleze în lăzile frigorifice. Întrucât a găsit nereguli, i-a spus gestionarului că amenda este de 8.000 lei și unitatea va fi închisă pentru 6 luni, însă pentru a scăpa de amendă trebuie să-i ofere de o cafea, motiv pentru care T.N. i-a dat o bancnotă de 100 lei, pe care Sapciuc Mihăiță a introdus-o în buzunarul pantalonilor, după care a plecat”, se arată în motivarea judecătorilor.

În al treilea magazin, impostorul a cerut să vadă documente pe care gestionara nu le deținea. Și de acolo a plecat cu o șpagă de 200 de lei

Bărbatul nu s-a oprit la șpaga obținută din tri magazine și a intrat și în al patrulea, unde norocul lui s-a terminat. Gestionarii magazinului l-au desconspirat și au chemat poliția.

 Incidentul s-a petrecut în 2015 și în urmă cu câteva zile a fost dată sentința care mai poate fi contestată: 1 an și patru luni de închisoare cu suspendare.