Și VINOVAȚII au dreptul la un proces corect! Tăriceanu reacționează după anunțul lui Toader privind OUG pentru revizuirea sentințelor

Publicat: 02 08. 2018, 10:08
Actualizat: 02 10. 2018, 15:16

„Foarte corect. Nu știu ce declarație a făcut ministrul, dar dacă asta intenționează, e un punct de vedere corect. Actul de justiție a fost profund afectat de existența protocoalelor și de interceptările ilegale ale telefoanelor, așa cum a reieșit din decizia CCR și acestea reprezintă grave încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești care nu pot fi acceptabile într-o țară democratică. Acest caz este unic în componența Uniunii Europene, un caz unic și foarte grav”, a declarat Tăriceanu, întrebat de MEDIAFAX cum comentează anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader.

„(Este un pas înainte pentru repararea – n.r.) unor ilegalități. E foarte grav. Vreau să subliniez un lucru. Chiar și cei care sunt vinovați au dreptul la un proces corect în care procedurile sunt respectate și legile sunt respectate. Nu mai vorbim de faptul că probabil sunt și oameni nevinovați care au avut de suferit din cauza aceasta. Dar, de principiu, într-o țară în care funcționează justiția corect, chiar și cel vinovat are dreptul la un proces corect”, a adăugat președintele ALDE.

Ministrul Justiției a anunțat, miercuri seară, că-i va propune premierului adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru revizuirea sentințelor date pe protocoale sau interceptări ilegale, Tudorel Toader precizând că va face această propunere într-un timp scurt, „după terminarea concediilor”.

„(Ordonanța va dispune -n.r.) posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe protocol sau pe interceptare nelegală să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea lui a fost pronunțată pe baza celor două elemente, judecător care să spună da, îi admite și trimite cauza la rejudecare, judecător care să spună nu, nu e vorba de interceptări nelegale, de protocoale, se respinge. Deciziile Curții Constituționale fac această definiție, această clasificare (- a ceea ce înseamnă interceptări nelegale -n.r.). Interceptări făcute de SRI și folosite de procurorul de drept comun, fapte care nu au legătură cu securitatea, siguranța națională și folosite în fapte de drept comun”, a declarat, miercuri seară, Tudorel Toader, la Antena 3.

Întrebat când va înainta această propunere de ordonanță de urgență, ministrul Justiției a răspuns că într-un timp scurt.

„După ce se termină concediile. Imediat după ce se termină concediile”, a completat Tudorel Toader.