Sindicalist Poliție, despre bătaia din Piața Constituției: Bande rivale nu s-au înțeles la bani

Publicat: 30 09. 2019, 12:58

Liderul Sindicatului Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, despre scandalul cu bâte și săbii din Piața Constituției, că a fost generat de două bande rivale care nu s-au înțeles la bani.

„Brigada de Poliție rutieră are o patrulă post fix în Piața Constituției pentru a nu se mai face curse de mașini acolo. (…). Două clanuri rivale au convenit să se întâlnească în fața Palatului Parlamentului pentru că e lumină și pot să stea de vorbă fără a se lua la bătaie. Motivul (bătăii – n.r.), din ceea ce știu eu, e că ei au făcut trafic de persoane și au trimis în Germania de data asta și nu s-au înțeles la bani. S-a ajuns unde s-a ajuns”, a spus Surugiu.

Potrivit acestuia, „Poliția a intervenit, dar în același timp eu spun că Poliția nu poate să oprească niște cetățeni să parcheze mașinile într-o parcare publică și care seara de obicei e goală”.

Întrebat dacă polițiștii au intervenit sau la timp pentru gestionarea situației, Surugiu a răspuns că până când nu vor exista polițiști în stradă, astfel de situații nu pot fi evitate.

„Sindicatul Național al Agenților de Poliție are reforma și pe masa Guvernului și pe masa MAI-ului. Lucrurile nu se mișcă și până nu vom avea o poliție pro-activă cu polițiști în stradă nu avem cum să facem așa încât astfel de lucruri să nu se întâmple”.

Un bărbat a murit și un altul a fost rănit în urma unui conflict care a avut loc în Sectorul 5 al Capitalei, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri.

Scandalul de luni dimineață din Piața Constituției a degenerat după ce mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii, polițiștii găsind în fața Palatului Parlamentului și un pistol neletal, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai Poliției Capitalei.