Sistemul de avertizare prin SMS mai așteaptă. Șeful ANCOM: „Nu avem soluția tehnică”

Publicat: 20 09. 2017, 14:05

Întrucât nu s-a stabilit soluția tehnică pentru „Sistem Alert”, sistemul de avertizare prin SMS în cazuri de urgență care va folosi tehnologia „cell broadcast messages”, nu se poate prezenta un termen de implementare sau estimări în ceea ce privește costurile proiectului, a declarat Adrian Diță, președintele ANCOM, miercuri, în cadrul ședinței Comisiei pentru Tehnologia Informației.

„Luni, la întâlnirea cu premierul, operatorii de telefonie și-au exprimat disponibilitatea de a participa cu aceste costuri. Nu s-au putut face estimări, pentru că nu avem soluția. Este foarte clar că nu operatorii vor susține în integralitate costurile. Costurile urmează a fi discutate, după ce soluția este cunoscută”, a precizat Diță.

ANCOM a acceptat să prezinte Comisiei pentru Tehnologia Informației lunar un raport al tuturor activităților, întâlnirilor și măsurilor care se iau în privința sistemului de alertă.

Membrii Comisiei au încercat să obțină informații referitoare la administratorul proiectului, persoana care va fi trasă la răspundere în cazul unei probleme, iar președintele ANCOM a spus că cele patru instituții ale statului implicate, STS, ANCOM, DSU și IGSU, au un rol egal. „Toți au responsabilități. Nu suntem mulți: DSU, STS, IGSU și ANCOM, fiecare cu componenta sa. Noi suntem doar gazdă”, a spus Diță.

Principalele instituții care vor beneficia de acest sistem vor fi instituțiile situațiilor de urgență, Departamentul și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Serviciul de Telecomunicații Speciale va implementa și administra soluția tehnică, după ce aceasta va fi aleasă.

Miercuri, în cadrul celei de-a doua ședințe care are loc la ANCOM, se vor analiza soluțiile tehnice posibile de implementare din partea operatorilor de telefonie mobilă și de STS, a declarat reprezentantul IGSU.

„Am făcut o primă documentare la nivelul instituției privind sistemele similare care sunt funcționale în alte țări: am avut cazul Lituania – va fi analizat azi, în cadrul grupului de lucru. Am făcut o solicitare și către Olanda privind furnizarea datelor tehnice privind modul în care ei au realizat compatibilizarea semnalelor și a modului de funcționare din cadrul sistemelor pe care le utilizează operatorii de telefonie mobilă. De asemenea, vom face o solicitare și către Belgia. Nu toate sistemele sunt copii ale altor sisteme din alte țări”, a spus Radu Cristian, reprezentatul IGSU.

Operatorii de telefonie mobilă vor pune la dispoziție rețelele private de operare comercială, dar acestea necesită investiții de natură financiară, pe care companiile nu sunt de acord să le plătească în totalitate.

„Operatorii sunt dispuși să își pună la dispoziție rețelele private de operare comercială pentru acest demers public, însă dorim ca la nivelul grupului de lucru să rezulte foarte clar cine ce are de făcut și cine ce are de plătit. Trebuie să menționez că în prezent rețelele private de operare comercială ale operatorilor de telefonie mobilă nu sunt compatibile cu un sistem de cell broadcasting. Acest lucru necesită investiții suplimentare de aparatură, implementări de soluții software, implementări de soluții de interoperabilitate, de coordonare centralizată prin intermediul STS pentru a ajunge la beneficiarul final”, a transmis Mihai Constantin, directorul Asociației Operatorilor Mobili din România din care fac parte Orange, Telecom și Vodafone.

„Orice investiție suplimentară într-un astfel de sistem are nevoie de un suport normativ. Este nevoie de o justificare legislativă de o anumită tărie, precum o ordonanță de urgență sau lege, pentru ca entitățile private sau comerciale să poată contribui la acest proiect național”, a adăugat Constantin.

„Azi, în grupul de lucru sperăm să definitivăm arhitectura tehnică și pe baza acesteia să facem și noi evaluările interne referitor la resursele necesare, financiare și de timp, pentru implementarea acestui proiect”, a spus Mihai Tăriceanu, reprezentantul companiei Vodafone.

„Noi ne-am exprimat disponibilitatea să contribuim la acoperirea unei părți, dar sperăm ca această contribuție să fie egală”, a adăugat Tăriceanu.

Grupul de lucru pentru proiectul „Sistem Alert” se va întâlni miercuri, la ora 15, urmând să participe reprezentanți ai DSU, IGSU, STS, ANCOM și ai operatorilor de telefonie mobilă, a anunțat, președintele ANCOM, în cadrul ședinței Comisiei pentru Tehnologia Informației.