Site-ul dexonline.ro i-a dat de gol pe elevii care au copiat de pe telefoanele mobile la Simularea la limba română 2017

Publicat: 15 03. 2017, 18:52

„În timpul simulării de ieri (luni-n.r.), am sesizat ceea ce bănuiam că o să se întâmple și anume că anumite cuvinte vor fi suspect de des căutate. O chestie haioasă a fost că nu știam care vor fi cuvintele, dar sunt ușor de recunoscut când monitorizezi căutările recente și brusc vezi că se detașează câteva cuvinte care sunt de zeci de ori mai căutate decât altele. Și am hotărât ca pentru acele cuvinte să schimbăm definițiile și am căutat ceva asemănător care să îi încurce, în loc de «pretutindeni», am pus «pururi» și în loc de «a zări», am pus «a zori». Au fost câteva zeci de căutări înainte de ora 09.00, poate erau profesori care multiplicau subiectele, poate erau motive legitime ca acele căutări să apară. După care, au fost aproximativ 300 de căutări între orele 09.00-11.00 și aproape o mie între orele 11.00-12.00, asta pentru niște cuvinte care, în mod normal, au câteva zeci de căutări pe lună. Încă nu știm exact care este furnizorul de internet, dar mă aștept să fie vorba de companii de telefonie mobilă. Anul trecut, căutările au fost făcute de pe telefoanele mobile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Frâncu, reprezentant al site-ului Dex Online.

Ministrul Educației a spus că va verifica dacă au existat școli în care elevii au intrat cu telefoane mobile în sălile de concurs.

„Eu nu am primit niciun semnal în acest sens. Nu au voie cu telefoanele în sala respectivă. Înseamnă că cei care au supervizat nu și-au făcut datoria. Vom verifica și vom lua măsuri chiar dacă este doar o simulare. Dacă este o simulare de evaluare a competențelor, asta nu înseamnă că ei trebuie să simuleze și încălcarea regulilor. Aceste subiecte sunt transmise de la Ministerul Educației, printr-un sistem super securizat pentru că folosește rețeaua de transmiteri speciale a STS-ului „, a explicat Pavel Năstase, ministrul Educației.