Soluția Guvernului la problema defrișărilor: „Este o veste foarte bună pentru pădurile românești și o veste foarte proastă pentru cei care s-au ocupat cu tăierile ilegale”

Publicat: 04 06. 2014, 15:00
Actualizat: 31 01. 2019, 22:47

Subiectul a fost discutat în ședința de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta spunând că, „după lupte seculare”, se poate pune în practică această idee.

„După lupte seculare – sper să fie de data asta sigur, mi-ați dat o notă că implementăm soft-ul, am aici nota și sună așa de bine, vreau doar să-mi confirmați – cum e cu soft-ul ăla prin care putem urmări toate mașinile care transportă lemn?”, a întrebat-o Ponta pe Doina Pană.

„Este o veste foarte bună pentru pădurile românești și o veste foarte proastă pentru cei care s-au ocupat cu tăierile ilegale, în sensul că un soft existent din 2008, prin Banca Mondială, care urmărea trasabilitatea lemnului din pădure până la destinatarul final, însă până în 15 a lunii viitoare, l-am extins și permite urmărirea în timp real a drumului lemnului, începând din momentul în care pleacă camionul din pădure și până când iese din țară sau este în stadiu de mobilă”, a explicat ministrul.

Ponta a remarcat că software-ul a fost achiziționat în 2008 și s-au pierdut astfel șase ani pentru că abia acum este funcțional, însă Pană a explicat că este vorba de o extindere, de fapt, a unui program utilizat deja, dar care permite acum urmărirea transporturilor de lemn.

„Soft-ul este utilizat, dar nu în acest sens și, cu o extindere minimă, permite această urmărire în timp real a trasabilității lemnului”, a precizat Pană.

Ministrul a apreciat că extinderea programului va conduce la „eradicarea drastică” a tăierilor ilegale din păduri, iar ministrul Mediului, Attila Korodi, a susținut și el că, astfel, infracționalitatea va scădea.