SONDAJ: 58% din americani se tem de o „prăbuşire” a democraţiei în Statele Unite

Publicat: 13 01. 2022, 10:07
Sursa foto: Shutterstock

Majoritatea americanilor se tem de prăbușirea democrației din cauza diviziunilor sociale care se adâncesc și consideră instabilitatea politică drept cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite, potrivit unui sondaj al Universității Quinnipiac, publicat miercuri, la un an după asaltul asupra Capitoliului din Washington, transmite AFP.

Astfel, 76% dintre americanii chestionaţi sunt de părere că instabilitatea politică este cea mai gravă ameninţare la adresa ţării, faţă de numai 19% care citează ţările străine adversare ale Statelor Unite.

Cei mai îngrijoraţi sunt activiştii sau simpatizanţii democraţi (83%, faţă de 66% dintre republicani) şi tinerii de 18-34 de ani (80%).

De asemenea, 58% dintre persoanele chestionate se tem de o „prăbuşire” a democraţiei americane, faţă de 37% care o consideră suficient de puternică pentru a depăşi diviziunile profunde din societate.

53% dintre americani estimează că aceste diviziuni se vor agrava în anii următori, comparativ cu doar 15% care prevăd o îmbunătăţire.

„Teama de un inamic intern, mai degrabă decât de o ameninţare străină, subliniază o constatare amară a americanilor cu privire la o democraţie în pericol şi la adâncirea diviziunilor politice”, a comentat Tim Malloy de la Universitatea Quinnipiac.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.313 adulţi americani chestionaţi în perioada 7 – 10 ianuarie (marjă de eroare de 2,7 puncte procentuale).