Soția polițistului Gheorghe Ionescu îi cere omului de afaceri turc despăgubiri de un milion de euro

Publicat: 28 08. 2015, 17:50

Soția polițistului Gheorghe Ionescu s-a prezentat, vineri, în fața procurorilor Parchetului Tribunalului București, care îl cercetează pe omul de afaceri turc Abdullah Atas pentru omor calificat.

Potrivit unor surse judiciare, soția ofițerului a anunțat că se constituie parte civilă în dosar și îi cere omului de afaceri turc despăgubiri de un milion de euro.

Accidentul în urma căruia polițistul Gheorghe Ionescu a murit s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecției străzii Nicolae Caramfil cu Șoseaua Pipera din Capitală, unde acesta se afla împreună cu alți agenți de la Brigada Rutieră, pentru un control în trafic. Polițistul i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească mașina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul lui Gheorghe Ionescu a accelerat și l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanță aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe șosea la circa zece metri distanță. Anchetatorii au stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie și mergea cu o viteză de 180 – 200 de kilometri la oră.

În urma accidentului, subinspectorul Gheorghe Ionescu a suferit multiple traumatisme și a fost internat în stare gravă la Spitalul Floreasca, unde a fost operat de mai multe ori.

După aproape trei săptămâni de spitalizare, în 21 august, polițistul a decedat. Ofițerul de poliție a fost înmormântat duminică, cu onoruri militare, în prezența a aproape o mie de persoane, printre care sute de polițiști.

Gheorghe Ionescu avea 44 ani și lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne. Polițistul a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit de președintele Klaus Iohannis, la propunerea vicepremierului Gabriel Oprea. Agentul șef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofițerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliție post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.

Omul de afaceri turc Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul București.

Luni, Abdullah Atas a fost dus din arest la Parchetul Tribunalului București, unde a fost citat să se prezinte pentru a fi anunțat că i-a fost schimbată încadrarea din tentativă de omor în omor calificat.

Pentru acuzația de omor calificat, Abdullah Atas riscând o pedeapsă între 15 și 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.