Șova: Avem contracte semnate de 30 de miliarde de lei, fără finanțare, care trebuie reanalizate

Publicat: 22 11. 2013, 14:23
Actualizat: 08 10. 2018, 05:42

Ministrul pentru marile proiecte, Dan Șova, a declarat, vineri, că în prezent sunt contracte semnate în valoare de 30 de miliarde de lei pentru lucrări în cazul drumurilor, fără să fie prevăzută finanțarea acestora, menționând că toate acestea vor fi reanalizate, deoarece nu pot fi alocați bani. 

Șova a afirmat că unul dintre motivele pentru care amendamentele asupra bugetului de stat pe anul viitor nu pot fi acceptate, chiar dacă se face referire la contracte atribuite și semnate, este faptul că în cazul acestora nu a fost prevăzută sursa de finanțare.

„Drumuri naționale, variante ocolitoare, reabilitări, au semnat contracte fără să aibă alocări bugetare în perioada 2008-2012. Nu le-am realizat, dar vă dați seama, dar nici nu o să finanțez sumele. Nu sunt începute, tocmai, sunt semnate, sunt atribuite și stau fără finanțare. Problema este că ai interdicție legală să semnezi un contract dacă nu ai finanțare. Interdicția legală, să ne înțelegem, nu o chestiune penală. E o interdicție care ține de disciplină financiară, dar le-au semnat și acum vine toată lumea și spune că să finanțăm, că e semnat, dar nu sunt bani pentru ele”, a spus Șova.

Ministrul a precizat că toate aceste proiecte vor trebui reanalizate.

El a fost întrebat dacă aceste contracte îl împiedică juridic să desfășoare alte proiecte.

„Nu, nu mă împiedică cu nimic. Am precizat doar pentru colegi că, atunci când toți vin în mod justificat pentru fiecare spunând «aici avem contract, vreau să-l finanțăm», eu le explic doar că sunt 30 de miliarde semnate la nivel național, deci fiecare are în județ și în colegiul lui semnate zeci de contracte care nu au acoperire bugetară, din păcate”, a explicat Șova.

Ministrul a afirmat că nu există posibilitatea ca firmele care au obținut aceste contracte să dea statul în judecată, deoarece acestea nu sunt puse în aplicare.