SPECULĂ cu bilete la Steaua-Chelsea. Jandarmii au prins 6 bișnițari care cereau și 500 de lei pe bilet. VIDEO

Publicat: 04 03. 2013, 14:43
Actualizat: 15 07. 2016, 02:00

Jandarmii bucureșteni au prins șase persoane care făceau bișniță cu bilete la meciul de fotbal Steaua-Chelsea, care va avea loc joi, dar și pentru meciul Steaua-Gaz Metan Mediaș, care a avut loc vinerea trecută. Bișnițarii vindeau biletele în zona Stadionului Național, pe bulevardul Basarabia, și cereau și 500 de lei pentru un bilet la Steaua-Chelsea, au explicat pentru gândul reprezentanții Jandarmeriei București.

Jandarmii i-au amendat pe bișnițari cu peste 3.000 de lei și au confiscat în total 70 de bilete, pe care le vor preda organizatorului meciului, clubul Steaua. Acțiunile împotriva bișnițarilor vor continua în această săptămână.

Jandarmeria avertizează că există riscul, pentru cei care cumpără bilete de la bișnițari, să își achiziționeze niște falsuri.

Specula cu bilete la meciul Steaua-Chelsea a înflorit și pe internet, determinând organizatorii meciului să ceară unui site de anunțuri să șteargă ofertele cu bilete la meci. Utilizatorii ajunseseră să ceară între 300 și 8.000 de lei pentru un bilet.