Spitalul din Corabia are tomograf nou, însă doar unii pacienți îl pot folosi

Publicat: 24 05. 2016, 15:58
Actualizat: 26 03. 2019, 00:54

Tomograful, achiziționat de Spitalul Corabia cu fonduri europene pentru policlinică, nu poate fi folosit decât de pacienții unității medicale. Noul serviciu nu poate fi prins în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Olt din cauză că spitalul nu are angajat un radiolog cu normă întreagă.

În plus, spitalul nu poate efectua tomografii contra cost, deoarece s-ar încălca prevederile proiectului cu fonduri europene.

Managerul spitalului din Corabia, Cristian Filip, a declarat, pentru Mediafax, că situația este cauzată de deficitul de medici de la nivelul unității. El a mai spus că tomograful este coordonat de o doctoriță angajată cu jumătate de normă, care face naveta din Caracal, de la aproximativ 50 de kilometri. Tot la navetă sunt nevoiți să apeleze și oamenii din Corabia care, pentru a face tomografii, trebuie să meargă la Caracal, Slatina sau Craiova, pe distanțe de zeci de kilometri.

„Avem un singur medic cu jumătate de normă, doctorița Ionescu, care face tomografii. Am stabilit ca programul la tomograf să fie două zile pe săptămână, luni și joi, după ora 13.00. Avem solicitări, nu a venit niciodată doctorița fără să facă tomografii. Într-o zi chiar s-au făcut nouă. Numai pacienții internați pot face tomografii, pentru că nu avem contract cu CAS, din cauza lipsei unui medic. Doctorița Ionescu este angajata spitalului din Caracal și vine doar câteva ore la Corabia. Conform proiectului, care a fost derulat cu fonduri europene, nu putem face cu bani”, a declarat pentru Mediafax, Cristian Filip.

La Spitalul Corabia, tomografii se fac doar două zile pe săptămână, luni și joi, și doar pentru pacienții unității medicale.

Reabilitarea ambulatoriului din Corabia s-a făcut cu fonduri europene și a costat 5,5 milioane de euro, în proiect fiind cuprinsă și achiziționarea tomografului.

Aceasta nu este prima problemă pe care conducerea Spitalului Corabia o întâmpină, de la achiziționarea aparatului tomograf. Chiar înainte de inaugurarea ambulatoriului, oficialii și-au dat seama că aparatul nu încape pe ușă, fiind mai mare decât intrarea în unitatea sanitară. Tomograful comandat de pentru spital are 1,85 metri lungime și 95 de centimetri lățime, iar ușa Spitalului Orășenesc Corabia avea 87 de centimetri. Mai mult, s-a constatat că încăperea nu era dotată corespunzător pentru examenul medical: lipseau ușile din plumb și rampele de acces.