Spitalul Universitar de Urgență București are, de miercuri, un centru de glaucom

Publicat: 15 02. 2012, 10:28
Actualizat: 24 07. 2012, 11:11
Secția de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgență București beneficiază, de miercuri, de un centru de glaucom, cu aparatură modernă în valoare de peste 30.000 de euro, care va supraveghea și monitoriza pacienții care suferă de această boală de ochi.

Secția de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgență București beneficiază, de miercuri, de un centru de glaucom, cu aparatură modernă în valoare de peste 30.000 de euro, care va supraveghea și monitoriza pacienții care suferă de această boală de ochi.

Alte două centre de glaucom vor fi inaugurate joi, unul la Iași – în cadrul în cadrul Clinicii I de Oftalmologie a Spitalului Universitar "Sf. Spiridon" și celălalt la Craiova – la Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Județean de Urgență.

Consultațiile în cele trei centre din țară vor fi gratuite. Tratamentul pentru glaucom este compensat în totalitate, fiind decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

"Inaugurarea centrelor de glaucom reprezintă un pas în întâmpinarea potențialului pacient, răspunzând nevoii tot mai acute de conștientizare a gravității acestei afecțiuni cu consecințe devastatoare", a declarat, miercuri, conferențiar doctorul Liliana Voinea, șeful Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

Aparatura performantă din acest centru ajută la depistarea rapidă a bolii, putându-se prezenta la spital pacienții asigurați care au bilet de trimitere de la medicul de familie, a precizat Liliana Voinea. Aceasta a adăugat că aparatura nu mai există în niciun alt spital de stat, ci doar în clinici particulare, unde pacienții sunt consultați contracost.