Stelian Fuia, eliberat condiționat. Fostul ministru al Agriculturii primise o condamnare cu executare în dosarul Fundulea

Publicat: 19 02. 2018, 12:32

La Tribunalul Constanța s-a judecat contestația formulată de Stelian Fuia împotriva sentinței date de Judecătoria Medgidia, care, în luna ianuarie, respinsese ca nefondată solicitarea de eliberare condiționată depusă de fotul ministru.

Magistrații Tribunalului Constanța au rămas în pronunțare, iar luni au dat decizia, admițând, ca fondată, contestația formulată de Fuia.

Astfel, rejudecând, instanța a dispus eliberarea condiționată și punerea de îndată în libertate a lui Stelian Fuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Decizia instanței este definitivă.

Dosarul a fost trimis instanței în mai 2014, fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia fiind acuzat de abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile aparținând Stațiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prin care ar fi fost favorizată firma cumnatului său, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei.

În februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat și președinte al PDL Călărași, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în Cabinetul Ungureanu. El a condus ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 până la sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an.

Stelian Fuia a fost, între anii 2004 și 2006, vicepreședintele PD Călărași, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a îndeplinit funcția de prim-vicepreședinte al PD Călărași. În ianuarie 2011 a fost ales președinte al Organizației Județene Călărași a PDL. Stelian Fuia a demisionat din PDL la jumătatea anului 2012.