SUSPENDAREA permisului și 20 de puncte AMENDĂ pentru șoferii care țin în mână TELEFONUL sau TABLETA la VOLAN

Publicat: 11 01. 2019, 20:47
Actualizat: 25 03. 2019, 23:32

„Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Prin prezentul proiect de act normativ se propune:

Interzicerea, în timpul mersului, a ținerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete)”, se arată într-un comunicat al MAI.

Pentru nerespectarea acestei reguli se introduce o nouă sancțiune de 9-20 puncte – amendă (clasa a IV-a) și șase puncte de penalizare.

„În plus, sancțiunea cu amendă va fi aplicată și conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere (ex. bicicliști). Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiții decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancționare pentru situația în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulația vehiculelor. Astfel, pe lângă amendă, se va aplica sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”, potrivit proiectului de lege lansat în dezbatere publică.

În luna iunie, două persoane și-au pierdut viața într-un accident petrecut în comuna Slătioara, din județul Olt, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. Șoferul care a produs accidentul era băut și transmitea imagini ÎN DIRECT pe Facebook.

„Șoferul unui autoturism, aflat sub influența alcoolului, cu 0.58 mg/l în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe Drumul Județean 677 în comuna Slătioara, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. Șoferul din cel de-al doilea autoturism și o pasageră din prima mașină au decedat„, a declarat Cristi Grigorescu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Accident Slatioara impact frontal sofer live pe facebook

Șoferul vinovat de producerea accidentului transmitea LIVE PE FACEBOOK în momentul ciocnirii cu autoturismul care circula regulamentar din sens opus. Pe contul său de socializare apare un videoclip cu imagini de pe traseu și momentul impactului. Filmarea nu se încheie după accident și se aud oamenii din sat, cum încearcă să acorde primul ajutor răniților și constată că femeia din drepta a murit.

Un alt accident provocat de transmisiile în direct pe Facebook s-a petrecut și în luna iulie. Doi tineri au murit și alți doi au fost răniți, după ce autoturismul cu care circulau s-a izbit de un cap de pod. Șoferul și pasagerul de lângă el erau preocupați să potrivească telefonul mobil pentru o imagine cât mai bună a transmisiei în direct pe rețeaua de socializare.