Sute de persoane sunt pe lista de așteptare pentru transplant de cornee la Spitalul Militar

Publicat: 29 10. 2014, 19:20

„Lista de așteptare este foarte mare. Pentru că fiecare dintre noi consultăm, facem o listă comună în care selectăm care este cel mai urgent, care este cel mai grav, care este ochi unic. Cred că, în momentul de față, suntem aproape singurii care facem transplant de cornee cu cornee de la Agenția Națională de Transplant, cu excepția clinicii din Iași, care face operații când sunt donatori în zona lor. Important este că, pentru această intervenție, pacienții nu au de plătit aproape nimic. Corneea este oferită gratuit de la Agenția de Transplant și costurile sunt minime, pentru niște consumabile pe care le folosim strict în momentul operației”, spune dr. Daniela Șelaru, medic primar la Spitalul Clinic de Urgență Militar Central și secretar al Societății Române de Oftalmologie.

Potrivit medicului, lista de așteptare pentru transplant de cornee este foarte mare deoarece o astfel de intervenție costă, în sistemul privat sau în străinătate, minimum 2.000 de euro pentru un ochi.

Transplantul de cornee poate fi făcut din primele zile de viață ale pacientului, dacă este nevoie, și până când acesta ajunge în jurul vârstei de 90 de ani.

„Pentru noi (medicii – n.r.), operația decurge la fel și este una dintre cele mai frumoase și elegante operații care se poate face în chirurgia ochiului. Transplantul se face atunci când corneea este opacizată și nu vede bine. Nu are simptome foarte jenante decât în fazele acute ale afecțiunii. Dar, indiferent de cauză, corneea cu transparență parțială sau totală vede doar lumina. Este esențial să vadă lumina. Dacă nu vede lumina, înseamnă că lobul optic este afectat și atunci nu mai pot să fac (transplantul – n.r.) decât în scop estetic. Pacineții rămân în spital după transplant cam șase-șapte zile. Este nevoie de control lunar, timp de aproximativ un an”, a mai spus medicul.

Dr. Daniela Șelaru a refăcut și istoria transplantului de cornee la Spitalul Militari din București. „A început cam în anul 1967-1968, datorită regretatului profesor Mircea Olteanu – profesorul nostru, al tuturor celor care facem astăzi chirurgie de cornee. Această clinică din Spitalul Militar s-a numit inițial Secția de transplant de corneee. Era chiar pe frontispiciul clădirii în care funcționa Clinica de oftamologie la momentul respectiv și a fost prima și foarte multă vreme unica secție clinică de oftamologie din România care a practicat transplantul de cornee. Eu lucrez neîntrerupt în această clinică din 1980. Iată că, foarte curând, în 1 februarie 2015, vor fi 35 de ani de când lucrez în clinică și fac transplante de cornee”, a povestit medicul.

Tot dr. Șelaru a explicat de ce în prezent se fac mult mai puține transplanturi decât acum 25-30 de ani. „În ultimii 13-14 ani, s-a schimbat legislația noastră, care trebuia să se conformeze legislației europene de prelevare de organe și de țesuturi. Nu puteam fi decât aliniați, or până la acea dată transplantele de cornee le-am făcut cu cornee recoltată de la oameni decedați, în primele cinci-șase ore de la deces și pe care le recoltam de la Institutul de Național de Medicină Legală. Corneea se recolta cu avizul medicilor legiști. Acest lucru a fost posibil întrucât corneea nu este un țesut vascularizat și poate fi recoltat și după decesul donatorului. Legislația erau mult mai puțin restrictivă. Astfel, din 1975 până în 2001-2002 s-au făcut fluent aceste transplanturi. Atunci, săptămânal, erau între patru și șase transplanturi de cornee, în funcție și de solicitările pacienților. Sigur că erau mulți, fiindcă (Spitalul Militar – n.r.) era aproape singurul loc din țară unde s-au efectuat cu rezultate foarte bune”.

Din 2002-2004 însă, mai exact de la apariția legii ce nu separă organele de țesuturi, medicii nu mai au voie să recolteze decât de la pacienții în moarte clinică, moarte cerebrală, cu acordul explicit al aparținătorilor de gradul I, a continuat Daniela Șelaru.

„Astfel, în primii ani după 2004-2005, am făcut 25-30 de transplanturi pe an. De la cinci-șase pe săptămână, ajunsesem la 30 pe an. Cel mai mare număr de transplanturi l-am avut în 2013, în jur de o sută. Anul acesta, a pornit foarte bine, dar sunt săptămâni în care putem să facem șase-șapte transplanturi și sunt perioade în care o lună de zile nu avem niciun donator. De exemplu, de la 1 octombrie, nu am avut niciun donator”, a mai spus medicul.

Dr. Șelaru a subliniat, pe de altă parte, că ar fi necesară o bancă de cornee atunci când vor fi donatori foarte mulți. „În momentul de față, corneea se recoltează și nu se conservă, pentru că nu avem posibilitatea să o conservăm”, a mai spus medicul.